
Dar deja știați asta: unul dintre cei 63 de sateliți ai gigantului gazos, Europa este puțin mai mic decît propria noastră Lună, cu un diametru de 3120 de km, dar se presupune că are de două sau trei ori mai multă apă decît Terra. Este un corp stîncos (densitatea s-a calculat luînd în considerare dimensiunea și modul în care se mișcă în jurul lui Jupiter, dar și din datele culese de sonda Galileo cînd a trecut prin apropiere), dar are un înveliș din gheață. Se presupune că între suprafața stîncoasă și învelișul de gheață este și apă cu o grosime de aproximativ 100 de km, de 10 ori mai mult decît cel mai adînc ocean terestru. Apă care ar putea conține microorganisme și alte ființe miniscule.
Acum două zile Charles Bolden, administratorul NASA, a prezentat bugetul de 18,5 miliarde de dolari americani repartizați pentru anul financiar 2016 cu o jumătate de miliard mai mult decît se așteptau. O parte a bugetului, 100 de milioane de dolari, sînt dedicați planificării unei misiuni spre Europa. Probabil va dura ceva mai mult pînă cînd americanii vor trece la fapte, iar nava va fi în drum spre Jupiter, dar pînă atunci nu putem decît să așteptăm cu nerăbdare. Sau ceva pe acolo.
"Looking to the future, we’re planning a mission to explore Jupiter’s fascinating moon Europa."-Bolden #StateOfNASA pic.twitter.com/v9L46zn4Up
— NASA (@NASA) February 2, 2015