
Iar din cauza lucrurile se vor împuți considerabil, ca peștele de la cap, iar americanii s-ar putea să-i dea lui Donald picioare în fund (în primul rînd legal, dar și la propriu) ca să plece de la Casa Albă sau chiar vor ajunge să se lupte între ei (cu rățoiul ca primă victimă, ca să mă gîndesc la ce poate fi mai rău) făcînd SUA să fie cunoscte în istorie ca actualele State Unite ale Americii.
Oricum, vom trăi și vom vedea. Pentru moment avem alte subiecte la care să fim atenți și de care rîdem (avem și noi politicienii noștri care încearcă să imite rățoiul american de la Casa Albă fără să se gîndească la efecte și consecințe), iar următoarele dezbateri electorale sînt de urmărit.