istorie

Istoria imperiului roman

Unul dintre cele mai faimoase orașe din lume, una dintre cele mai tumultuoase istorii întinse pe vreo două mii și un pic de ani (chiar dacă imperiul bizantin a fost mai degrabă un succesor decît în întregime roman), una dintre cele mai bine organizate armate din lume. Umbrele lui sînt prezente printre noi și acum.

Documentar Discovery: Dezastrul din #Colectiv

Fără comentarii. Aproape fără cuvinte.

Spartanii, războinicii lumii antice

Multă lume a fost extaziată acum cîțiva ani de ecranizarea luptei de la Termophile, unde 300 de spartani au ținut piept (chiar și pentru o perioadă scurtă de timp) unei armate persane mult mai numeroase. Unii ar fi vrut să fie (măcar un pic) ca spartanii, fără să fie deloc conștienți de ce înseamnă asta. Sau cît de departe (imens de departe) sînt de ținta viselor lor. Animația alăturată este dedicată lor.

Despre variolă

Variola este considerată o boală eradicată datorită campaniilor de vaccinuri derulate în ultimele decenii, dar istoria interacțiunii ei cu omenirea este destul de veche: de peste 10 milenii oamenii au suferit de acțiunea acestui virus care a ucis o treime dintre cei infectați în primele două săptămîni și i-a lăsat pe supraviețuitori plini de cicatrici.

Războiul ca parte a naturii umane

Înregistrarea e veche de un an, situația la nivel internațional s-a schimbat nițel (și nu neaparat în bine - unii consideră că încă ne îndreptăm spre un nou război mondial, cu toate ezitările și etapele intermediare de pe drum), dar ilustrează destul de bine relația dintre natura umană și senzația de pace dintre conflictul care a trecut și următorul pe cale să se întîmple.

Războiul din Siria în 5 minute

Atentatul de vineri de la Paris a fost groaznic, dar nu e deloc neobișnuit (comportamentul uman ia de foarte multe ori forme absurde) și nici apărut spontan. Nici unul dintre tîmpiții implicați nu s-a trezit dis de dimineață cu fața la cearceaf și gînduri de genul ”mă plictisesc de moarte, hai să exersez trasul cu mitraliera pe străzile Parisului” ori ”bă, am băut atît de mult azi noapte încăt durerea de cap e de-a dreptul explozivă”. Nu, povestea e ceva mai lungă, și nici măcar n-a început în Franța.

MItologia grecească: Odiseea lui Homer

Poveștile lui Homer au intrat demult în cultura universală, și pentru multă vreme s-a considerat că erau doar produs al imaginației umane. Descoperirea cetății Troia a schimbat considerabil perspectiva oamenilor asupra antichității europene, și a poveștilor unde aventurile se împletesc cu elemente istorice și științifice.

Odiseea poves

Originile Rusiei

lool. Rusia e ”prin zonă” de cîteva sute de ani, unul dintre cei mai de seamă agresori din ultimele secole prin Europa și nu numai (a devenit și a redevenit un jucător de talie mondială), dar numai acum, în pragul unui nou război, s-a trezit cineva să promoveze un pic originile imperiului de la răsărit și evoluția sa.

Mit și adevăr despre vikingi

Dacă serialul Vikings produs de History ți-a atras atenția atunci s-ar putea să fii interesat și despre noul serial cu aceeași temă istorică, denumit The last kingdom.

Originea tutunului

Tutunul a ajuns una dintre cele mai consumate plante din lume: îl poți mărunți și apoi aprinde, îi poți fuma frunzele întregi (rulate în forma foarte cunoscutului trabuc), îl poți mesteca cu efecte oarecum similare: dă dependență. Se consideră că în anumite situații fumatul tutunului dă cancer.

Tutunul este originar cont

Istoria alimentară a poporului român

Probabil că încă mai există suficienți romăni care consideră mămăliga de porumb sau sarmalele ca fiind mîncare tradițională romănească. Și nu s-ar înșela prea mare dacă ar lua în considerare tradiția ultimilor zeci de ani sau, eventual, a ultimelor două secole.

Istoria zahărului

Zahărul, o substanță obținut din sfecla de zahăr (în zonele temperate) sau din trestia de zahăr (în zonele cu climă tropicală, subtropicală și ecuatorială), cu un conținut mare de zaharoză care îi conferă un gust dulce pronunțat. Ceva folosit în alimentație pentru a îndulci mîncarea și băutura, dar și drept conservant.

Exploziile nucleare din ultimii 70 de ani

Ieri s-au aniversat 7 decenii de la prima bombă nucleară, cea aruncată asupra Hiroshimei (Nagasaki a urmat după 3 zile), dar omenirea intraje deja în era nucleară odată cu primele teste realizate de americani la Los Alamos.

Mărăști, Mărășești și Oituz, iulie-august 1917

Lumea aniversează azi 70 de ani de la lansarea primei bombe nucleare, deasupra Hiroshimei, dar noi avem o altă aniversare, ceva mai veche, a unei bătălii care a schimbat cursul istoriei pe meleagurile carpatico-danubiano-pontice. Una care a avut loc în timpul primului război mondial, în care o marte parte a teritoriului Romăniei era sub ocupație străină, iar guvernul era refugiat în singura zonă rămasă liberă, în Moldova între Carpați și Prut.

Originea hibrizilor oameni-tauri

Nu se cunosc hibrizi între oameni și tauri sau între oameni și cai, dar ei sînt pomeniți constant în mitologia grecească și poveștile Olimpului: Minotaurul era jumătate om, jumătate taur, o bestie care cutreiera la nesfîrșit coridoarele unui labirint, iar Centaurii erau jumătate oameni (bustul), jumătate cai (corpul). În timp ce Minotaurul era mereu furios, iar răgetele lui cutremura pămîntul, Centaurii întruchipau forța umană și animală, unită într-o singură creatură - o sursă permanentă de probleme.

Toleranța religioasă

în unele zone ale lumii toleranța religioasă e luată ca atare, ceva absolut normal, dar pentru mulți religioși toleranța perspectivei diferite asupra lumii a fost și este încă o aberație pe care nu o vor accepta niciodată. Diferențele de educație și dintre tărîțe versus materie cenușie sînt subiectul altui articol, acum este momentul încadrării istorice a acestei tendințe.

[youtube=https:

Răspîndirea religiei în lume

Hindusmul, budismul, creștinismul, iudaismul și islamul sînt 5 dintre cele mai mari religii din lume în perioada modernă. Nu a fost așa mereu, iar situația se va schimba cu siguranță în următoarele secole, dar de-a lungul ultimilor milenii aceste grupuri religioase (dar și multe altele, mai mici sau deja dispărute) au modelat istoria omeniri

2600 de ani de cultură vestică în 5 minute

Animația alăturată a fost realizată de Maximilian Schich, un istoric al artei la Universitatea din Texas, Dallas, și Mauro Martino (IBM) care au folosit Freebase (o bază de date a Goolge cu personalități, locuri și lucruri) pentru a aduna informații despre 150 de mii de a

T1100, primul laptop Toshiba

Dacă tot e final de lună, hai să-ți reamintesc un pic despre una dintre aniversările care au avut loc în aprilie 2015. Poate ai auzit de ea pînă acum, poate de-abia acum afli, dar acum 3 decenii a fost lansat T1100, primul model de laptop produs în masă de Toshiba. Aproape că nu a fost lansat, s-a considerat că s-ar putea să nu aibă succes, dar pînă la urmă istoria a dovedit că modelul ăsta a fost un deschizător de drumuri: numărul imens de dispozitive mobile (telefoane inteligente, tablete și laptop-uri) sînt cea mai bună dovadă în acest sens.

Drumul național DN7C - Transfăgărașanul

Unul dintre cele mai cunoscute drumuri din Romănia a fost parțial construit în epoca comunistă (1970-1974 - Baraj Vidraru-Cîrțișoara, pe o lungime de aproximativ 91 km) la inițiativa lui Nicolae Ceaușescu.

Subcategorii

istorie - Oradea-Baile Felix

istorie - legende-povesti

JEmbedAll, the best Joomla native extension

Cumpără și descarcă JEmbedAll, cea mai bună extensie nativă Joomla pentru dezvoltarea site-ului tău!

kendo tsuke

Vino și practică Kendo (Calea Sabiei) la CS Ronin-Do Oradea. Arta marțială japoneză a fost inspirată din modul de luptă al samurailor și se practică în siguranță folosind o sabie din bambus și o armură dedicată.

servicii în tehnologia informații

Realizăm site-uri web, dezvoltăm aplicații web și soluții e-commerce complete. De asemenea, dezvoltăm aplicații pentru dispozitivele mobile de sine stătătoare sau care extind aplicațiile web ori magazinele online.

web design consultanță software applicații Dezvolt aplicații și realizez pagini web, așa că ai ajuns la locul potrivit dacă cauți pe cineva în domeniul IT care să te ajute, dezvolt extensii Joomla!, aplicații pentru mobil și desktop și ofer consultanță pe marginea activităților tale pentru eficientizarea acestora și implementarea sau dezvoltarea ulterioară a unor sisteme informatice care să-ți transforme afacerea într-o mașinărie bine unsă. Pentru informații suplimentare poți să mă contactezi.

Nu mai sînt pe pe Fiverr pentru că platforma este o prostie protejîndu-și clienții care fac chestii stupide doar pentru banii lor ignorînd că-și fac proprii bani pe seama noastră, a dezvoltatorilor web și a programatorilor. Mă găsești aici și solicită o evaluare a proiectului pe care-l ai de gînd să-l faci. Am nevoie de evaluarea aia pentru a afla toate detaliile, pentru a menționa zilele necesare pentru operație și prețul corect. De exemplu, crearea unei pagini web de la zero este cam 100 de euro dar dacă ceri mai multe lucruri de făcut s-ar putea să fie nevoie de mai mult timp pentru proiect.

Our services - Golden Gravel, the best toolbox for Joomla development

We offer you Joomla extension, components and plugins: JEmbedAll embeds documents, video, and others. Supravirtual extension directory.
  • Debuging your Joomla website and solving the problems

    If your website returns blank screen or if it has errors call me we can fix many of them and we will develop futher your website (especially Joomla and comsidering the development of its extensions). Make the order and we will do the best to solve the issues for your website.

  • Designing your Joomla website

    Developing Joomla websites and their extensions is great, we can do every day and I have been doing this for about a decade or so.

  • Develop your Joomla extensions

    Developing Joomla websites and their extensions is great, we can do it and I have been doing this for about a decade or so.

  • Build and design a responsive Joomla website

    Websites are considered visual brands for any person, entity, product or service. They are a way to show to the entire world (or, at least, to the targeted niche) what someone is doing during this period, what you sell or what you offer now. The first step is establishing the strategy for the following months or years - that's as important as the design and site itself.

Fluxul nu a fost găsit.