S-ar putea să fi auzit de știrea despre femeia din Vaslui care a atentat la ”bijuteriile” soțului pe motiv că nu a primit flori de 8 martie. Zvonul s-a răspîndit la fel de repede ca focul într-o căpiță de fîn, iar în scurt timp toate florăriile din județ au rămas goale. Mulți bărbați s-au așezat în cozi kilometrice în fața cîtorva florării rămase deschise și după căderea întunericului, luptîndu-se pe ultimele fire de parcă ar fi gladiatorii antichității ce încercau să supraviețuiască în arenă (premiul era mai mare decît simpla supraviețuire, și o știu cu toții), în timp ce grupuri întregi de bărbați migrau de la o florărie sau alta și dintr-un oraș în altul, ca niște păsări urmărite de ulii flămînzi, încercînd să găsească o soluție de a trece cu bine de noaptea zilei femeilor. Dar, spre marea lor dezamăgire, frica de a se întoarce acasă fără flori i-a făcut să semene mai degrabă cu fantome palide și tremurînde decît cu vrajnicii urmași ai dacilor sau falncii membri ai Homo Sapiens.
Dar nu numai florile au fost vînate fără milă în seara zilei de 8 martie 2016. Scoicile destinate protejării bijuteriilor familiei au valorat pentru cîteva ore masa lor în aur, sau chiar mai mult - în funcție de cartierul în care le căutai. Pentru a face față cererii s-a apelat la importuri masive din județele vecine, și chiar din București. Cîteva depozite de echipamente sportive au fost vandalizate, iar două clădiri au ars ca niște torțe - se presupune că vînătorii de scoici au fost de vină.
- Hombre, mie mi-e frică să mă întorc acasă! a declarat unul dintre bărbații ce cutreierau străzile întunecate ale Vasluiului. Cu siguranță nevastă-mea a aflat deja de ce i-a făcut aia lu bărbatu-său pentru că s-a întors fără flori. Și nici eu n-am luat...
- Păi puteați să luați din timp..., a întrebat reporterul.
- Da, măi, puteam, dar m-am îmbătat ieri ca un pic și am uitat. Pur și simplu am uitat!
Bărbatul își sterse sudoarea ce-i șiroia de pe față, mai trase o gură din poșirca căruia el îi spunea bere, și continuă.
- La drept vorbind, nici acum nu sînt tocmai treaz, și nici nu-mi doresc să mă trezesc. Cele cîteva ore de azi în care am fost complet treaz au fost pur și simplu groaznice! Nu mi-a fost așa de frică niciodată!
- Nevasta e chiar atît de rea?
- Rea? Dacă ar mușca-o un șarpe șarpele ar muri în cîteva minute.
- Parcă era vorba de Chuck Norris...
- Și Chuck ăla de unde crezi că s-a înspirat? Chiar și lui îi este frică de nevastă-mea: nu doar că mînuiește foarte bine cuțitul în bucătărie, dar nu-i tace gura nici măcar o secundă! Ar fi în stare să-ți cîștige orice concurs de bucătari și de arte marțiale și în timp ce-ți recită orice text, de orice lungime.
- Ale noastre sînt la fel!
- Chiar așa!
- Deși a mea e mai bună în bucătărie decît soția lui Vasile.
Grupul de bărbați s-a strîns în jurul reporterilor de parcă ar fi căutat puțină căldură, mai ales căldură sufletească.
- I-auzi, voi le-ați dat soțiilor flori? îi întreabă unul pe reporteri. Le mai aveți? continuă el plin de speranță cînd aceștia au răspuns afirmativ.
- Îmi pare rău, dar au rămas în București.
- Dar scoici. Scoici aveți?
Cuplul de angajați ai televiziunii a început să schimbe priviri îngrijorate pentru că grupul de bărbați se strîngea tot mai mult de ei. Cameramanul strînse camera la piept, pregătit să o protejeze cu propriul corp de eventualele lovituri sau să fugă cît îl țineau în picioare dacă se putea.
- Nu... nu avem scoici, răspunse reporterul. Nu am nevoie.
- Cum adică nu ai nevoie? Fiecare bărbat are nevoie să-și protejeze urmașii.
- Adevărat, dar eu am venit aici deghizată. Îmi era frică că veți fi speriați de un reporter femeie și nu ați lega nici două cuvinte în fața camerei video.
Ceata de bărbați se risipi în mai puțin de două secunde ca un stol de păsări speriate.
