Recent, la începutul acestei săptămîni, un atentat la viața Cristianei Anghel a fost dejucat de forțele oculte care vor să controleze România prin plasarea pe posturi de senatori a celor mai neimportanți membri ai societății umane.

"Nu m-a lovit. Chiar daca ma lovea, nu conta pentru ca intentia domnului Nastase a fost extraordinar de buna, ma bucur ca ma apreciaza si nici nu m-a suparat. (...) Eu am precum pisica noua vieti, nu patesc nimic, nu mizati pe faptul ca as pati ceva", a declarat Anghel dupa sedinta de plen.
La randul sau, Nastase a spus ca i-a oferit steagul Cristianei Anghel pentru ca "este un patriot". "Nu stiu, n-am vrut. Eu i l-am oferit pentru ca ea e singura care merita steagul ala (...) este un patriot", a declarat Nastase, explicand ca nu mai ia nimeni atitudine la fel ca Anghel.
Sursa aici.
- Pisica cu nouă vieți? a comentat cetățeanul Traian Popescu, paznic al Palatului Parlamentului. Mai degrabă nouă mii de vieți! La cît de mult îi enervează femeia asta pe români cu siguranță au mai încercat cîțiva să-i facă felul. Domnul Ilie Năstase, și am tot respectul pentru cariera sportivă a dînsului, o fi el bine intenționat și pariot, dar mai bine lăsa drapelul ăla la intrare, unde-i era locul.
- Chiar credeți că a fost un atentat?
- Sînt sigur. Aici se întîmplă aproape zilnic așa ceva. E adevărat, nu doar Cristiana Anghel este cea vizată, dar dacă stați să-i ascultați pe parlamentari cum își negociază voturile ați zice că mafia siciliană mai are multe de învățat de la ei. Uneori le merge, alteori nu și trebuie recurs la cazuri de forță majoră: ba se aprinde cîte un burete, ba se scapă o fiolă cu E.Coli prin cele mai neașteptate locuri, ba-și mai pierde cîte un pilot aripile, și așa mai departe.
- Atentatul s-a produs după ce proiectul de lege inițiat de senatoarea Cristiana Anghel (reintroducerea insultei și calomniei în codul penal) a fost respins în plenul senatului. Cine credeți că e vinovat?
- Proiectul ăla trebuia să pice. Nimeni nu e vinovat de cel mai bun lucru care s-a întîmplat săptămîna asta?
- Nu la asta mă refeream, domnule Petrescu. Mai devreme ați sugerat că domnul Năstase n-ar fi lucrat singur.
- Aaa. Da. Probabil a fost pus de un jurnalist dintre cei care mișună pe holurile palatului. Nu știu sigur, dar am auzit zvonuri că jurnaliștii vor să se apere de procesele pe care domnița Anghel vrea să le intenteze pentru că tot o fac proastă și netotată și toate cele.
- Și nu e adevărat?
- Io mai bine nu zic nimic. Sînteți jurnalistă, poate sînteți în cîrdășie cu ăla care vrea s-o tragă în drapel pe domnița Anghel. Poate chiar domneata ai pus totul la cale. Și chiar nu vreau să-mi pierd slujba pentru un amărît de interviu care nu va apare niciodată la teve. La revedere!