Succesul colosal al serialului i-a făcut pe producători să caute noi perspective asupra pandemiei care a cuprins întreaga lume și îi face pe morți să se scoale din morminte căutînd noi victime. Acum vreo 3 ani au scos Fear of the Walking Dead, iar acum producătorii au împins limitele chiar mai departe: primul episod al unui nou serial a fost difuzat aseară. A fost filmat în Muntenegru și difuzat în timp real în întreaga lume.
Acțiunea are loc în Europa de Sud-Est și are, printre altele, ca personaje pe fotbaliștii echipei României: lumea spune că s-au tîrît pe tot terenul vreme de 90 de minute dar n-au reușit să înscrie nici măcar un gol în poarta echipei adverse.

Dacă următoarele episoade vor fi la fel de bine primite ca primul ne așteptăm la un succes răsunător înainte de finalizarea difuzării primului sezon. Probabil va întrece în faimă benzile desenate de la care a început totul, sau chiar serialul a cărui 8 sezon va începe luna viitoare. Avem cîteva surprize pe care nu vreau să vi le divulg, dar care s-ar putea să facă vîlvă printre fețele bisericești. Așa că stați cu ochii pe ecranele televizoarelor, urmează vremuri interesante.
... a adăugat producătorul sigur pe sine.