Despre referendum pentru familie

Liviu Dragnea a anunțat că vrea să organizeze în toamna care urmează referendumul pentru schimbarea constituției și redefinirea termenului de familie. O perdea de fum a cărui foc este întreținut de cîteva luni încoace. Cîteva motive pentru care n-ar trebui să mergi la referendum găsești aici, iar dacă nu reușesc să te convingă am eu vreo două întrebări pentru tine.

  • Chiar contează definiția aia? Homosexualii îți vor întemeia familii indiferent de ce scrie acolo, atît doar că nu vor putea să-și oficializeze acele relații. De altfel, nici acum nu pot să facă asta, dar n-ai nevoie de actul emis de primărie pentru a-ți întemeia o familie - ai nevoie doar de persoana potrivită.
  • Știi că rămîi la fel de protejat de avansurile pe care ți le face un homosexual, indiferent dacă trece sau un referendumul ăla? Ah, ești un pic mai homofob și nesigur de propri sexualitate și nu te consideri protejat de așa ceva? Nașpa.
  • Știi că homosexualii se vor putea reproduce (dacă doresc și dacă produc materie genetică viabilă), indiferent de ce scrie în constituția României, nu? E suficient ajutorul tehnologiei, iar în cazul ăla nu poți face absolut nimic. Doar n-o să interzici tehnologia, nu?
  • Știi că referendumul ăla e doar o manipulare a fraierilor (mai mult sau mai puțin religioși) și o metodă de distragere a atenției de la lucruri mai importante, nu? Ah, dacă ai participat la marșurile coaliției pentru familie n-ai cum să știi asta. Sau dacă ți s-a mai spus, n-ai cum să accepți asta. Dar, crede-mă, așa e. E suficient să te informezi ceva mai mult (și să te ducă un pic mintea) ca să te convingi singur.

JEmbedAll, the best Joomla native extension

Cumpără și descarcă JEmbedAll, cea mai bună extensie nativă Joomla pentru dezvoltarea site-ului tău!

kendo tsuke

Vino și practică Kendo (Calea Sabiei) la CS Ronin-Do Oradea. Arta marțială japoneză a fost inspirată din modul de luptă al samurailor și se practică în siguranță folosind o sabie din bambus și o armură dedicată.

servicii în tehnologia informații

Realizăm site-uri web, dezvoltăm aplicații web și soluții e-commerce complete. De asemenea, dezvoltăm aplicații pentru dispozitivele mobile de sine stătătoare sau care extind aplicațiile web ori magazinele online.

web design consultanță software applicații Dezvolt aplicații și realizez pagini web, așa că ai ajuns la locul potrivit dacă cauți pe cineva în domeniul IT care să te ajute, dezvolt extensii Joomla!, aplicații pentru mobil și desktop și ofer consultanță pe marginea activităților tale pentru eficientizarea acestora și implementarea sau dezvoltarea ulterioară a unor sisteme informatice care să-ți transforme afacerea într-o mașinărie bine unsă. Pentru informații suplimentare poți să mă contactezi.

Nu mai sînt pe pe Fiverr pentru că platforma este o prostie protejîndu-și clienții care fac chestii stupide doar pentru banii lor ignorînd că-și fac proprii bani pe seama noastră, a dezvoltatorilor web și a programatorilor. Mă găsești aici și solicită o evaluare a proiectului pe care-l ai de gînd să-l faci. Am nevoie de evaluarea aia pentru a afla toate detaliile, pentru a menționa zilele necesare pentru operație și prețul corect. De exemplu, crearea unei pagini web de la zero este cam 100 de euro dar dacă ceri mai multe lucruri de făcut s-ar putea să fie nevoie de mai mult timp pentru proiect.

Our services - Golden Gravel, the best toolbox for Joomla development

We offer you Joomla extension, components and plugins: JEmbedAll embeds documents, video, and others. Supravirtual extension directory.
  • Debuging your Joomla website and solving the problems

    If your website returns blank screen or if it has errors call me we can fix many of them and we will develop futher your website (especially Joomla and comsidering the development of its extensions). Make the order and we will do the best to solve the issues for your website.

  • Designing your Joomla website

    Developing Joomla websites and their extensions is great, we can do every day and I have been doing this for about a decade or so.

  • Develop your Joomla extensions

    Developing Joomla websites and their extensions is great, we can do it and I have been doing this for about a decade or so.

  • Build and design a responsive Joomla website

    Websites are considered visual brands for any person, entity, product or service. They are a way to show to the entire world (or, at least, to the targeted niche) what someone is doing during this period, what you sell or what you offer now. The first step is establishing the strategy for the following months or years - that's as important as the design and site itself.

Fluxul nu a fost găsit.