Căldura primită de la Soare este considerată a fi esențială pentru dezvoltarea vieții inteligente însă nu e tocmai necesară pentru dezvoltarea vieții primitive (bacteriile se pot dezvolta și pe fundul mărilor și oceanelor, în jurul vulcanilor submarini folosindu-se de substanțele și căldura împrăștiate de ei). Se presupune că sub stratul de gheață de pe Europa (satelitul lui Jupiter) se poate dezvolta viața pentru că gravitația gigantului gazos transferă energie apei prin valurile pe care le produce dar, foarte probabil - chiar și în cazul în care există, ființele vii de acolo sînt departe de a produce o civilizație tehnologică.
Însă un studiu recent scoate în evidență faptul că cantități masive de material radioactiv pot fi esențiale pentru dezvoltarea vieții în afara sistemului nostru solar. Cam toată lumea știe deja că radioactivitatea e rea, nu? Energia sa ionizată distruge ADN-ul ființelor vii și, mai devreme sau mai tîrziu (în funcție de cantitatea de energie), le omoară - iar moartea provocată de radioactivitate este chinuitoare.
Însă unul dintre efectele secundare ale radioactivității este producerea de căldură iar asta ar fi exact de ce ar avea nevoie planetele care nu se află în zona locuibilă (adică acolo unde apa este în stare lichidă). Prin galaxie (și probabil și prin cele din jur) sînt destul planete care nu orbitează în jurul unei stele - cu multă vreme în urmă au scăpat din cîmpul gravitațional al acesteia (iar motivele pot fi mai multe) iar cum rătăcesc prin spațiul interstelar. Pînă acum ele au fost considerate sterile, fără viață, pentru că n-au nici o sursă de căldură, dar nouă perspectivă va duce la reevaluarea lor: e nevoie de o cantitate impresionabilă de materiale radioactive pentru ca asemenea exoplanete să poată găzdui viață (inteligentă sau nu) dar e posibil să aibă așa ceva.
Prezentarea alăturată mi-a dat jumătate de idee pentru o povestire SF, rămîne de văzut care e cea mai bună abordare pentru a ieși ceva fain.
