Mai demult, acum vreo trei ani și ceva, am menționat aniversarea a 6 ani de la terminarea stagiului militar..., asta după ce, la un moment dat am început să scriu despre amintiri din armată, dar din motive de timp și chef, n-am prea revenit asupra subiectului... cel puțin pînă acum. O parte dinte chestiile pe care am să le scriu sînt propriile experiențe, altele sînt povestite de alții - chestii pe care le-am auzit pe vremea celor 6 luni de termen redus...
Nu vă speriați, nu vreau să le scriu pe toate acum... Doctorul o să ajungă în curînd și o să plec pe Inelele de la Akhaten...
Povestirea din seara asta este una dintre cele care ni s-a spus în cele două luni petrecute în Brăila. Primele două luni de stagiu militar, cele pregătitoare în care eram învățați noțiunile de bază: trasul cu arma (Kalîșnikov-ul obișnuit), aruncatul grenăzilor și aprinsul trotilului, pasul de defilare (și am făcut la greu așa ceva, nu doar în Brăila ci și în Oradea - dar asta e un subiect aparte)... și informații detaliate despre balistică, tunuri și modul lor de folosire.
Da, am "făcut armata" la artilerie. Teoretic ar trebui să fiu măcar într-o zonă oarecum familiară cînd vine vorba de trasul cu obizierul și tunul, dar practica este o altă poveste: chiar dacă mi-aș fi dat foarte mare interes pentru domeniul ăla pe vremea aia (și nu e cazul), au trecut aproape 10 ani de la stagiul militar. Mi-ar face plăcere să desfac un AK47, să-l ung și să-l montez înapoi (făceam chestia asta zilnic sau aproape zilnic o perioadă, așa că ar trebui să-l mai țin minte), aș trage cu așa ceva într-un poligon dacă ar mai apare posibilitate, dar lucru cu un tun sau obuzier... mai greu de făcut sau de dorit așa ceva. 
Ca să înțelegeți despre ce e vorba, în primele două luni singura practică pe care am făcut-o în Brăila (pentru moment nu-mi amintesc indicativul unității militare, dar sper să-l regăsesc pînă data viitoare) au fost cîteva tunuri și obuziere de diverse calibre și dimensiuni împrăștiate prin spațiul UM (unității militare). Probabil că atunci cînd militarii ieșeau la trageri de artilerie nu le foloseau tocmai pe alea, dar dacă mai rețin bine toate erau funcționale și (cel puțin în aparență) în regulă cînd vine vorba de aspect.
Nu știu exact cum vă imaginați cum arătau și cît de perfomante sînt modelele respective, dar ni s-a povestit că cu ceva timp în urmă veniseră niște militari americani în vizită prin unitate. Ai noștri (adică ofițerii romăni), le-au făcut o tură de prezentare, le-au arătat mîndrețea de piese de artilerie care le aveau în dotare, iar la finalul turului unul dintre coloneii (parcă ăsta îi era gradul) americani a întrebat: Bine, bine... v-am văzut muzeul. Şi acum unde-s tunurile cu care lucrați?
Asta se întîmpla acum 10 ani... Sînt destul de sigur că armata romănă are cîteva unități de artilerie bine puse la punct, suficiente cît să apere pentru cîteva zeci de minute punctele mai importante (înainte de a fi făcute una cu pămîntul atunci cînd rachetele sau avioanele inamice ajung la destinație)... dar mă îndoiesc că tehnologia a fost adusă la zi în ultimul deceniu.
Restul... altă dată. Sper doar să nu treacă încă doi ani ca să revin la acest subiect. 
