
Dictaturile politice sînt ușor de amintit de cei care au trăit în comunism sau cei care cunosc mai bine Coreea de nord decît doar ce spun știrile în timp ce dictaturile religioase pot fi evocare ușor amintindu-vă de arsul pe rug de către inchiziție sau ce i s-a întîmplat lui Galileo Galilei care a contrazis ideea preoților cum că Pămîntul era și încă este (cel puțin pentru unii dintre ei) centrul universului. Unele țări au încă dictatură religioasă unde nu sînt permise alte religii decît cea oficială și oamenii sînt pedepsiți doar pentru că au alte opinii sau gînduri decît cele oficiale ale preoților iar ele sînt niște extreme ale societății care se vor termina în dezastru la un moment dat (poate fi la fel de bine mîine sau peste un mileniu - lucrurile se schimbă iar oamenii trebuie să se adapteze atît biologic cît și ca mod de gîndire).
Florin Negruțiu a analizat pentru DigiFm cîteva dintre subiectele fierbinți ale momentului: de la discursurile politicienilor la deschiderea noului an școlar pînă la reacția statului român față de dronele rusești, așa că pentru moment ar trebui să-l asculți chiar dacă de obicei nu facui asta (eu nu ascult postul dar pentru moment m-am oprit un pic ca el). Negruțiu nu s-a ferit să-și exprime opiniile tranșante iar asta e bine în Românua cel puțin pentru moment.