Primul lucru pe care vreau să-l menționez este că începînd de la ora 14, adică cam peste o oră, Maia Morgenstein, Mircea Rusu, Alexandru Pavel și Diana Cavalioti vor fi la Queen's Music Pub pentru a discuta cu orădenii dornici să-i întîlnească. Așa că, dacă citiți articolul ăsta la timp (probabil pînă în jurul orei 15) nu ezitați să veniți.
Spectacolul din seara asta, care va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor (cea din parcul 1 decembrie) de la ora 20, se joacă cu casa închisă. Adică toate biletele sînt deja vîndute...
Nu cunosc piesa, așa că trebuie să mă bizui pe spusele altora. Așa că: despre Love Stories se spune că este o poveste mai altfel despre iubire și implicațiile ei în viața de zi cu zi. Nu e o poveste de dragoste, ci e o poveste a unor cupluri care se confruntă cu viața, pur si simplu. Pe un astfel de scenariu, actorii dau consistența unor personaje realiste. Dana (Maia Morgenstern) este o mamă pisăloagă și o sotie frigidă, Cristian (Mircea Rusu) e un tată rezonabil și un soț mult prea iubitor cu o femeie rece și veșnic pusă pe ceartă, sfîrșind într-un accident de mașină, Giulia (Diana Cavallioti) e o fostă lesbiană, convertită din curiozitate lă o căsătorie cu un bărbat, avînd împreună și un copil, Dan (Alexandru Pavel) este un tînar soț și tată, derutat de comportamentul soției.
Dacă ar fi să mă iau după numărul de bilete vîndute piesa promite a fi un succes. Probabil că așa și va fi, voi reveni cu informații suplimentare despre subiect.