
Odată cu apariția pandemiei acest lucru a devenit riscant și s-a trecut la varianta software: pacienții au devenit imagini proiectate pe niște ochelari speciali iar tehnologia realității îmbunătățite le permite studenților să interacționeze cu ei în scenariile clinice fără să fie nevoie de actori. Nu pot să remarc o chestie: în cîțiva ani tehnologia asta ar putea deveni atît de bună încît studenților le va fi greu să deosebească pacienții reali de cei virtuali. Oare ce se va întîmpla atunci?