Nu am de gînd să scriu despre el, a fost un om ca oricare altul și cu bune și cu rele, un om pe care l-am văzut doar în treacăt de vreo două ori (cînd el și Elena au venit prin Oradea și ne-au scos și pe noi, pe pionieri, să-i întîmpinăm)... dar am de gînd să scriu despre reacția pe care o provoacă chiar și la atîta vreme de la moartea lui. O viață de om, aș putea spune, mai ales că am destui prieteni care s-au născut în această perioadă și nu l-au cunoscut decît din poveștile celor mai în vîrstă.
Oricum, azi am putut observa încă o dată că oamenii (sau cel puțin unii dintre ei) au tendința ca în fața unui prezent groaznic și avînd ca perspectivă un viitor de-a dreptul sumbru (și de multe ori fără speranță) își amintesc cu mult drag de vremurile bune de altădată... chiar dacă acele vremuri au fost la fel de rele ca și cele de acum. Alt fel de răutate, alte probleme, dar nu mai puțin rele. Oamenii au tendința de a elimina factorii negativi din trecutul îndepărtat și de a-și aminti doar de lucrurile bune și momentele fericite ale vieții... și nu este deloc de condamnat. Asta este natura umană.
Dar ce este de condamnat este lipsa de reacție corectă și chiar lipsa de reacție de orice fel din partea multora din oamenii de acum la factorii din realitatea înconjurătoare care le fac mult rău. Doar cîțiva dintre romăni au ales să îl aniverseze pe Nicolae Ceaușescu la vedere, dar încă trăim cu toții (mai ales cei care am ales să rămînem în țară) sub umbra perioadei în care a fost conducător al țării. Unii oameni învață mai greu... mai demult s-a spus că ne va lua 20 de ani ca să învățăm ce înseamnă democrația. Au trecut deja 21 de ani de la căderea comunisumului, dar sîntem încă departe de o democrație autentică și de o responsabilitate socială ca popor. Chiar și fără aniversarea de azi, protestele fără succes ale oamenilor săraci (bugetari și pensionari, dar nu numai) din ultimele luni sînt cea mai bună dovadă în acest sens.
