Traseul marșului este Piața Unirii - Str. Vasile Alecsandri - Parcul 1 Decembrie - Podul Paralelor - Malul drept al Crișului Repede - Podul Sf.Ladislau - Piața Unirii. Întîlnirea celor dornici să participe va fi la ora 15 în piața Unirii la statuie.
Într-o perioadă cam nefastă în care atmosfera se încălzește, pădurile sînt tăiate (mai mult sau mai puțin legal), versanții dezgoliți sînt luați la vale de alunecările de teren iar alte zone sînt inundate, se cere modernizarea imediată a Sistemului automat de Urmărire a Materialelor Lemnoase (SUMAL), a aplicației pentru cetățeni Inspectorul Pădurii și protecția strictă a pădurilor primare și seculare din România!
În anul 2015 s-a reușit impunerea cîtorva măsuri legislative pentru a opri camioanele cu lemn tăiat ilegal, s-a lansat prima versiune SUMAL, s-au documentat și introdus zeci de mii de hectare în Catalogul Pădurilor Virgine și Cvasivirgine, s-au salvat sanctuare naturale în pericol.
Un studiu recent arată că România încă mai deține 526.000 ha de păduri potențial primare și seculare. Pe lîngă o moștenire naturală unică în lume și o biodiversitate pe care, odată pierdută, nu o mai putem aduce înapoi, ele sînt de o importanță vitală în contextul climatic actual. Arborii bătrîni și întregul ecosistem pe care îl întrețin au capacitatea de a stoca mult mai mult carbon și de a elibera mai mult oxigen decât plantațiile tinere, lipsite de stabilitate. Deseori însă, după tăieri abuzive, reîmpădurirea nu mai are loc.
Marșul pentru Păduri de mîine nu este politic. Politicienii și partidele care doresc să se alăture sînt rugate să NU o facă purtînd însemne sau scandînd lozinci care n-au legătură cu pădurile.