Navigație și transport de mărfuri ori de materie primă, irigații și producere de energie, asta însemna pe vremuri rîul și canalul Bega. Rîul, lung de 244 de kilometri și cu izvoare în Munții Poiana Ruscă, a fost canalizat în vremea Imperiului Habsburgic, la inițiativa contelui Mercy. Scopul acțiunii era asanarea terenurilor inundabile din jurul Timișoarei, o zonă mlăștinoasă asupra căreia trebuia intervenit de urgență așa că au fost inițiate lucrări de dragare și îndiguire pe cursul rîului, între Timișoara și Făget inițial, apoi și în aval.
Așa că în anul 1732 circula primul vas pînă la Pancevo, în Serbia de astăzi. Acum se mai practică doar navigația de agrement pentru că s-au găsit metode mai bune pentru transport și producerea energiei cu ajutorul tehnologiei. Peisajul din lunca Begheiului s-a schimbat și el în sute de ani și reprezintă o bogăție din punctul de vedere al florei și faunei: nenumărate specii de plante și arbori, de păsări, pești și alte animale pot fi observate de pe uscat și mai ales de pe apă în timp ce meandrele vechi ale rîului de odinioară s-au transformat în bălți separate de cursul actual al canalului. Unele au devenit în timp adevărate rezervații naturale, cu un peisaj luxuriant și o faună pe măsură.
O modalitate plăcută de a călători pe Bega este folosirea canoelor, care îmbină mișcarea cu relaxarea și admirarea peisajului, și din ce am înțeles zona este plăcută și pe bicicletă. La intrarea în oraș începe Lunca Urbană Bega, cu grădini, costrucții și pontoane pe mal, cu străzi construite astfel încît să dea fiecare către rîu. Iar rîul Bega, uneori lină, uneori învolburat și mîloas, esteparte din povestea acestor locuri și încă o mai scrie. Timișoara va fi mereu orașul de pe Bega.
