
O parte dintre elemente pot fi construite chiar și acum (contragreutățile de la suprafața și de pe orbita Terrei sau cabina liftului), dar cablul pe lungimea căruia cabina plină cu echipamente sau călători ar călători pînă sus nu poate fi încă construită. Nanotuburile din carbon ar putea fi un material foarte potrivit pentru așa ceva, dar sînt încă greu de produs.
Pentru moment omenirea (sau, mai precis, țări precum Japonia. China și SUA) își fac doar planuri pentru construirea unor asemenea lifturi spațiale prin anii 2045-2050 în timp ce testele realizate pe stația spațială internațională caută să afle dacă mișcările unei cabine de lift se pot realiza fără probleme și-n spațiul cosmic.
Iar dacă ideea unui lift spațial se dovedește nefezabilă se poate realiza oricînd un copac cu aceeași funcție (sau o pădure întreagă).