Festivalul plăcintelor în programul ultimei săptămîni la Toamna Oradeană

Viceprimarul Ovidiu Mureșan, directorul DMCFOEPO, Mircea Oaie (adică directorul Direcției Monitorizare Cheltuieli de Funcționare și Organizare Evenimente din Primăria Oradea), directorul artistic al teatrului Arcadia, Florian Silaghi, și compania au susținut azi o conferință de presă în sala mare a primăriei Oradea în cadrul căreia au prezentat programul manifestărilor ultimei săptămîni a festivalului Toamna Orădeană, ediția 2013.

Programul ultimei săptămîni a Toamnei Orădene 2013 cuprinde Festivalul de Teatru pentru Copii Arcadia (care a început ieri), Festivalul Copiilor, Simpozionul Ştiințific Oradea 900, Crosul Toamnei Orădene, concert de muzică populară, concerte CRBL, Smiley, Cargo și Direcția 5, precum și opera Tosca de G. Puccini.

Directorul artistic al Teatrului Arcadia, dl. Florian Silaghi a prezentat principalele atracții ale Festivalului de Teatru pentru Copii. Istoricul Dumitru Noane a spus cîteva cuvinte despre simpozionul științific care va avea loc săptămîna asta avînd ca subiect aniversarea atestării istorice a municipiului Oradea: se dorește ca acesta să cuprindă crîmpeie ale celor 9 secole de existență.

Spectacolul de operă Tosca de G. Puccini este o producție orădeană realizată de Asociația Culturală Opera Per Sempre, iar soprana Florina Hinsu, care va apărea în rolul titular, și regizorul Horia Ballint au fost prezenți la conferința de presă de azi. Ei au subliniat faptul că Tosca este primul spectacol de operă realizat la Oradea după 1924, cînd a fost desființată secția de operă a teatrului local. Biletele au fost deja epuizate.

Ca remarcă personală, înainte de a trece la program: atestarea a 900 de ani a Oradei ar fi trebuit să fie capul de afiș al evenimentelor organizate de primărie pe parcursul întregului an. Practic, însă, aniversarea asta a fost menționată doar la începutul Toamnei Orădene... după ce 9 luni angajații primăriei au tăcut mîlc, ca porcu-n păpușoi.

Pe de altă parte, așa cum ați putut citi și în titlu, Toamna Orădeană 2013 conține și prima ediție a festivalului clătitelor, dedicat copiilor. Dacă nu v-ați dat deja seama de calitatea #to2103, atunci vă spun eu: e jale! în ciuda cîtorva momente ceva mai bune, destul de puține, calitatea festivalului Toamna Orădeană îl face demn de trecut cu vederea.

Programul ultimei săptămîni a festivalului Toamna Orădeană 2013

Marți 8 octombrie 2013
Festivalul pentru Copii Arcadia
- ora 1000 – Sala Arcadia – Teatru de Marionete, Arad – PINOCCHIO, spectacol cu proiecție 3D (vîrsta 3+)
- ora 1200 – Sala Arcadia – Teatru de Marionete, Arad – PINOCCHIO, spectacol cu proiecție 3D (vîrsta 3+)
- ora 1700 – Magazin Crișul – Promovare festival – Parada păpușilor și a personajelor Trupei Arcadia
- ora 1900 – Galeria "Euro Foto Art" – Expoziție de artă fotografică ale autorilor Ovi D.Pop – Ştefan Toth AFIAP intitulată "Impresii din China", în prezența Excelenței Sale doamnei Ambasador Huo Yuzhen și a consilierului cultural Yan Jianwu

Miercuri 9 octombrie 2013
Festivalul pentru Copii Arcadia
- ora 1000 – Sala Arcadia – Teatrul Szigligeti, Trupa Lilliput – KORMOS KÉPPEL MUTOGAT, spectacol în limba maghiară (vîrsta 3+)
- ora 1000 – Strada Republicii (Pietonală) – Promovare Festival – Parada păpușilor si a personajelor Trupei Arcadia (de la magazinul Crișul înspre sala Arcadia – Pasajul Vulturul Negru)

Joi 10 octombrie 2013
Festivalul pentru Copii Arcadia
- ora 1200 – Strada Republicii – Promovare Festival – Parada păpușilor și a personajelor Trupei Arcadia (de la magazinul Crișul înspre Sala Arcadia – Pasajul Vulturul Negru)
- ora 1600 – Sala Arcadia – Teatrul Ion Creangă – SEMINŢE SEMI, spectacol cu public pe scenă, dedicat copiilor între 0 și 4 ani
- ora 1800 – Sala Arcadia – Teatrul Ion Creangă – SEMINŢE SEMI, spectacol cu public pe scenă, dedicat copiilor între 0 și 4 ani
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ORADEA – ORADEA 900 DE ANI
- ora 1100 – Simpozionul Ştiințific „Oradea 900” organizat de Primăria Municipiului Oradea în colaborare cu Universitatea din Oradea
- ora 1900 – Filarmonica de Stat Oradea – Concert Simfonic

WEEKEND 4 – PARCUL 1 DECEMBRIE

Vineri 11 octombrie 2013
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ORADEA – ORADEA 900 DE ANI
- ora 1100 – Simpozionul Ştiințific „Oradea 900” organizat de Primăria Municipiului Oradea în colaborare cu Universitatea din Oradea
- ora 1200 – ora 2000 – Orășelul Copiilor - Festivalul Copiilor
Festivalul pentru Copii Arcadia
- ora 1000 – Sala Arcadia – Teatrul Regina Maria, Trupa Arcadia - HANSEL ŞI GRETEL (vîrsta 3+)
- ora 1200 – Sala Arcadia – Teatrul Regina Maria, Trupa Arcadia - HANSEL ŞI GRETEL (vîrsta 3+)
- ora 1600 – Orășelul Copiilor – Promovare festival – Parada păpușilor și a personajelor Trupei Arcadia
- ora 1700 – Sala Arcadia – DESPRE ARTA PĂPUŞARILOR RomănI, TOMA HOGEA - Lansare de carte, Editura Sedcom Libris
- ora 1400 – Sala fostei Case de Cultură a municipiului – Festival Concurs CîNTEC MîNDRU DE PE CRIŞ, organizat de Ansamblul Folcloric Aușana
- ora 1500 – Parc I. C Brătianu – Crosul Toamnei Orădene 2013-09-18
- ora 1900 – Casa de Cultură a Sindicatelor – Concert de muzică populară cu invitați Dumitru Fărcaș, Nicolae Furdui Iancu, Dinu Iancu Sălăjanu, Sava Negrean Brudașcu, prezintă Aurel Tămaș

Sîmbătă 12 octombrie 2013 – ZIUA ORAŞULUI ORADEA
- ora 1000 – ora 2000 – Orășelul Copiilor - Festivalul Copiilor
- ora 1230 – ora 1900 – Acces gratuit în Turnul Primăriei
Festivalul pentru Copii Arcadia
- ora 1100 – Sala Arcadia – Teatrul Prichindel Alba Iulia – MICII MUŞCHETARI – (vîrsta 3+)
- ora 1700 – Sala Arcadia – Teatrul Prichindel Alba Iulia – MICII MUŞCHETARI – (vîrsta 3+)

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ORADEA – ORADEA 900 DE ANI
Şedința festivă a CLMO și ceremonial militar și religios cu ocazia zilei de 12 octombrie 2013 – conform program
Ora Locația Programul zilei de 12 octombrie 2013
1100 – 1240 Sala „Traian Moșoiu” din Primăria Oradea Şedința festivă a Consiliului Local al municipiului Oradea
1300 – 1303 Statuia Ostașului Romăn – Parcul 1 Decembrie întîmpinarea oficialităților, prezentarea onorului, salutarea drapelului de luptă și ocuparea locului în dispozitiv
1303 – 1306 Intonarea Imnului Național al Romăniei
1306 – 1325 Alocuțiune privind însemnătatea evenimentului, rostită de primarul municipiului Oradea – Ilie Bolojan
1325 – 1340 Festivitatea depunerii de coroane, jerbe și buchete de flori la Statuia Ostașului Romăn
1340 – 1345 Realizarea dispozitivului de defilare
1345 – 1350 Defilarea detașamentului de onoare și prezentarea onorului
1350 – 1400 Casa Memorială Aurel Lazăr Deplasarea oficialităților la Casa Memorială „Aurel Lazăr”
1400 – 1403 Intonarea Imnului Național al Romăniei
1403 – 1415 Festivitatea depunerii de coroane, jerbe și buchete de flori la placa comemorativă de pe fațada Casei Memoriale „Aurel Lazăr”
1415 – 1420 Statuia Aurel Lazăr Deplasarea oficialităților la Statuia Aurel Lazăr
1420 – 1423 Intonarea Imnului Național al Romăniei
1423 – 1430 Alocuțiune privind personalitatea lui Aurel Lazăr, rostită de:
- invitat – se va stabili
1430 – 1440 Festivitatea depunerii de coroane, jerbe și buchete de flori la Statuia Aurel Lazăr
1440 – 1445 Realizarea dispozitivului de defilare
1445 – 1450 Defilarea detașamentului de onoare și prezentarea onorului

- ora 1800 – Concert în aer liber susținut de ANYSOUND
- ora 1830 – Concert în aer liber susținut de MAGNETON
- ora 1900 – Concert în aer liber susținut de NAGY FERO și BEATRICE
- ora 1945 – Concert în aer liber susținut de SHERBY
- ora 2015 – Concert în aer liber susținut de CRBL
- ora 2100 – Concert în aer liber susținut de SMILEY
- ora 2240 – Joc de artificii

Duminică 13 octombrie 2013
- ora 1000 – ora 1800 – Orășelul Copiilor - Festivalul Copiilor
Festivalul pentru Copii Arcadia
- ora 1100 – Sala Arcadia – Teatrul de Animație Ţăndărică București – POVESTEA PORCULUI – (vîrsta 3+)
- ora 1700 – Sala Arcadia – Teatrul de Animație Ţăndărică București – POVESTEA PORCULUI – (vîrsta 3+)
- ora 1700 – Sala Arcadia – închiderea festivalului pentru Copii Arcadia
- ora 1230 – ora 1900 – Acces gratuit în Turnul Primăriei
- ora 1900 – Concert în aer liber susținut de ELECTRIC FENCE
- ora 1945 – Concert în aer liber susținut de CARGO
- ora 2015 – Concert în aer liber susținut de DIRECŢIA 5

- ora 1900 – Teatrul Regina Maria – Concert de operă TOSCA de G. Puccini – în colaborare cu Asociația Opera Per Sempre

 

JEmbedAll, the best Joomla native extension

Cumpără și descarcă JEmbedAll, cea mai bună extensie nativă Joomla pentru dezvoltarea site-ului tău!

kendo tsuke

Vino și practică Kendo (Calea Sabiei) la CS Ronin-Do Oradea. Arta marțială japoneză a fost inspirată din modul de luptă al samurailor și se practică în siguranță folosind o sabie din bambus și o armură dedicată.

servicii în tehnologia informații

Realizăm site-uri web, dezvoltăm aplicații web și soluții e-commerce complete. De asemenea, dezvoltăm aplicații pentru dispozitivele mobile de sine stătătoare sau care extind aplicațiile web ori magazinele online.

web design consultanță software applicații Dezvolt aplicații și realizez pagini web, așa că ai ajuns la locul potrivit dacă cauți pe cineva în domeniul IT care să te ajute, dezvolt extensii Joomla!, aplicații pentru mobil și desktop și ofer consultanță pe marginea activităților tale pentru eficientizarea acestora și implementarea sau dezvoltarea ulterioară a unor sisteme informatice care să-ți transforme afacerea într-o mașinărie bine unsă. Pentru informații suplimentare poți să mă contactezi.

Nu mai sînt pe pe Fiverr pentru că platforma este o prostie protejîndu-și clienții care fac chestii stupide doar pentru banii lor ignorînd că-și fac proprii bani pe seama noastră, a dezvoltatorilor web și a programatorilor. Mă găsești aici și solicită o evaluare a proiectului pe care-l ai de gînd să-l faci. Am nevoie de evaluarea aia pentru a afla toate detaliile, pentru a menționa zilele necesare pentru operație și prețul corect. De exemplu, crearea unei pagini web de la zero este cam 100 de euro dar dacă ceri mai multe lucruri de făcut s-ar putea să fie nevoie de mai mult timp pentru proiect.

Our services - Golden Gravel, the best toolbox for Joomla development

We offer you Joomla extension, components and plugins: JEmbedAll embeds documents, video, and others. Supravirtual extension directory.
  • Debuging your Joomla website and solving the problems

    If your website returns blank screen or if it has errors call me we can fix many of them and we will develop futher your website (especially Joomla and comsidering the development of its extensions). Make the order and we will do the best to solve the issues for your website.

  • Designing your Joomla website

    Developing Joomla websites and their extensions is great, we can do every day and I have been doing this for about a decade or so.

  • Develop your Joomla extensions

    Developing Joomla websites and their extensions is great, we can do it and I have been doing this for about a decade or so.

  • Build and design a responsive Joomla website

    Websites are considered visual brands for any person, entity, product or service. They are a way to show to the entire world (or, at least, to the targeted niche) what someone is doing during this period, what you sell or what you offer now. The first step is establishing the strategy for the following months or years - that's as important as the design and site itself.

Fluxul nu a fost găsit.