Dacă te interesează drumețiile săptămîna viitoare va fi ceva interesant de făcut în privința asta: concursul Ecotura 2017 se întinde pe 3 zile, de vineri pînă duminică - 9 - 11 iunie 2017, în Șuncuiuș. El constă în parcurgerea unui traseu, cîteva probe practice și de orientare, probe culturale și artistice, dar și teoretice.
evenimente
Poate că ai auzit deja tîrgul din fiecare toamnă de la Negreni care are loc la începutul lunii octombrie. Tîrgul de vară se organizează de cîteva secole în al doilea sfîrșit de săptămînă al lunii iunie pe malul Crișului Repede.
300 de copii înregistrați, 200 și un pic de organizatori și mentori. Cam asta înseamnă MegaDojo Timișoara, unul dintre cele mai mari eveniment de educație informală în domeniul programarii dedicat copiilor și tinerilor, desfășurat azi între 10 și 16 într-o locație unică în Romania (Restaurant Universitar Politehnica Timișoara).
Cele 13 implementări CoderDojo din Zona Metropolitană Timișoara și-au unit forțele pentru a aduce împreună copiii și tinerii cu vîrste cuprinse între 7-17 ani pasionați de programare.
Evenimentul face parte din programul Timișoara - Capitala Tineretului din România (TCTR) și cuprinde o serie întreagă de activități care încurajează performanța, colaborarea și creativitatea participanților: ateliere de programare, concursuri supriză, prezentări de proiecte și multă voie bună. O colecție de imagini realizate de mentorii plecați din Oradea se găsesc în albumul acesta de pe Facebook.
Săptămîna viitoare vom continua sesiunile CoderDojo Oradea conform programului obișnuit, între orele 11 și 14 (sau 11 și 13 pentru copiii de la Scratch). Informații suplimentare găsiți pe pagina CoderDojo Oradea.
Scopul acestui spectacol caritabil nu s-a schimbat față de edițiile anterioare: este de a evidenția că disciplina olimpică box este o artă nobilă, de a accentua legătura dintre sport și artă. Evenimentul caritabil este organizat pentru a susține cariera sportivă a unor copii talentați în sport, dar fără posibilități financiare (o parte provin din familii defavorizate financiar). Clubul sportiv Basti Box dă o deosebită atentie acestei categorii de sportivi, suportînd toate cheltuielile legate de antrenamente, deplasări, echipamente, etc.
Alte activități ale momentului vor fi Maratonul MTB Pădurea Craiului și Școala de Meșteșuguri. Detaliile vor fi făcute publice mai tîrziu, dar poți să bifezi deja ziua în calendar.
- Piatra Neamț (30-31 iulie, Ștrandul Tineretului)
- Iași (2-3 august, Palas Parc)
- Vatra Dornei (5-6 august, Parcul Municipal)
- Cluj-Napoca (8-9 august, Iulius Parc)
- Brașov (11 -12 august, Aleea de sub Tâmpa)
- Sfîntu Gheorghe (13-14 august, Parcul Elisabeta)
- Sinaia (15-16 august, Parcul Dimitrie Ghica)
- Timișoara (17-18 august)
- Arad (19-20 august, Parcul Eminescu)
- Oradea (22-23 august, Parcul Cetății Oradea)
Peste 24 de filme vor fi proiectate în cele 10 orașe de pe traseul caravanei. Cele mai aplaudate filme scurte de la ultimele ediții de NexT Film Festival vor fi reunite în patru programe speciale: scurtmetraje românești cu scînteie la NexT Romanian Shorts, scurte impresionante trecute pe covorul roșu la Oscars Night, povești fanteziste din spațiu la Out in Space și filme premiate din competiția festivalului la Best of NexT.
Intrarea liberă.
Așa că dacă vrei să iei parte la un eveniment de amploare și să ajuți oameni cu un minim de efort du-te să donezi sîngei în perioada 9-13 mai în unul din următoarele orașe: București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Sibiu, Oradea, Tîrgu Mureș, Brașov și Craiova între orele și la adresele menționate mai jos.





Este vorba de Festivalul Science & Fiction - Rîșnov, ediția 2014, care se va desfășura în perioada 16-19 iulie 2014, la Rîșnov, județul Brașov. Organizatori: Asociația Mioritics sub patronajul Primăriei Rîșnov.
Invitați speciali:
Subcategorii
evenimente Oradea
evenimente - Oradea
evenimente Bihor
evenimente - Bihor
Beius
evenimente - Beius
Alba Iulia
evenimente - Alba Iulia
Cluj Napoca
evenimente - Cluj Napoca
evenimente Timișoara
Despre evenimentele din Timișoara
evenimente Bucuresti
evenimente - Bucuresti
Festivalul Teatru Scurt Oradea 2011
Festivalul Teatru Scurt Oradea 2011
Festivalul Teatru Scurt Oradea 2013
Festivalul Teatru Scurt Oradea 2013
Toamna Oradeana 2011
Toamna Oradeana 2011
Toamna Oradeana 2012
Toamna Oradeana 2012
Toamna Oradeana 2013
Toamna Oradeana 2013