Jocuri

Children of the Sun

  • Currency: EUR

Dacă ai timp de pierdut cu niște jocuri poate-l testezi un pic și pe ăsta și-mi spui cun merge și pe Linux nu doar pe Windows (pentru că lumea spune că-o făcut pentru Windows 10 de 64 biți și procesoarele Intel Core i5-9300HF și AMD Ryzen 5).

Deviator

  • Currency: EUR

Nu exclud o relaxare de cîteva ore sau o zi după ce-am dat ieri drumul la comenzile prin intermediul acestei pagini pentru simplul motiv că schimbarea activității este bună chiar dacă îmi place suficient de mult programarea ca să mi-o fac o meserie și să o folosesc ca să exind această pagină web.

Diablo 4

Nici nu mai știu cînd am jucat ultima oară Diablo, a durat ceva timp de atunci, dar a patra versiune a jocului pare să arate bine. Nu știu încă ce senzație are un jucător dar trebuie să fie destul de bună dacă se fac noi versiuni ale jocului (astea costă bani iar investiția trebuie recuperată, nu?).

Dead by Daylight cu Chucky (2023)

Făptul că Chucky a revenit la în atenția publicului la finalul lunii noiembrie mi-a scăpat pentru moment (am avut altele pe cap) dar mi-a ajuns și mie în atenție iar dacă poarte rula pe Linux e perfect (folosesc doar Linux de aproape un deceniu).

Fortnite - capitolul oficial 5: Underground Launch

Dacă tot este sîmbătă și faci o pauză de cîteva ore de programare pentru că Fiverr este o prostie hai să-ți prezint capitolul 5 al unui joc cunoscut.

Star Wars Outlaws

O parte dintre filmele Star Wars lasă de dorit în ce privește calitatea (puteau fi mai bune) dar pot spune că-mi place universul Războaielor Stelare. Tocmai de aceea mi-a atras atenția jocul respectiv - probabil nu va rula pe Linux fără un pic de ajutor dar asta nu înseamnă că nu va fi interesant.

Terminator Dark Fate: Defiance

Una dintre știrile săptămînii a fost făcută publică la evenimentul Home of Wargamers de acum cîteva zile: Slitherine, producător de jocuri de strategie în timp real, a anunțat că lucrează la un nou joc inspirat din universul filmelor cu terminatori și ultimul film din serie, Terminator Dark Fate: Defiance

Star Wars Eclipse

Nu știu (încă) cum va fi jocul cînd va fi gata (e încă în curs de dezvoltare la Quantic Dream și Lucasfilm Games), dar prezentarea lui arată foarte bine.

Un joc nou, Stargate: Timekeepers

Știrea are deja două săptămîni dar se pare că mi-a scăpat: Slitherine (o companie britanică) a anunțat producția primului joc de strategie pentru PC inspirat din Stargate SG-1.

Joc de societate coronavirus

Anul ăsta a fost unul nasol (sau chiar de groază, depinde pe cine întrebi) iar efectele vor fi vizibile măcar un an sau doi de acum înainte.

JEmbedAll, the best Joomla native extension

Cumpără și descarcă JEmbedAll, cea mai bună extensie nativă Joomla pentru dezvoltarea site-ului tău!

kendo tsuke

Vino și practică Kendo (Calea Sabiei) la CS Ronin-Do Oradea. Arta marțială japoneză a fost inspirată din modul de luptă al samurailor și se practică în siguranță folosind o sabie din bambus și o armură dedicată.

servicii în tehnologia informații

Realizăm site-uri web, dezvoltăm aplicații web și soluții e-commerce complete. De asemenea, dezvoltăm aplicații pentru dispozitivele mobile de sine stătătoare sau care extind aplicațiile web ori magazinele online.

web design consultanță software applicații Dezvolt aplicații și realizez pagini web, așa că ai ajuns la locul potrivit dacă cauți pe cineva în domeniul IT care să te ajute, dezvolt extensii Joomla!, aplicații pentru mobil și desktop și ofer consultanță pe marginea activităților tale pentru eficientizarea acestora și implementarea sau dezvoltarea ulterioară a unor sisteme informatice care să-ți transforme afacerea într-o mașinărie bine unsă. Pentru informații suplimentare poți să mă contactezi.

Nu mai sînt pe pe Fiverr pentru că platforma este o prostie protejîndu-și clienții care fac chestii stupide doar pentru banii lor ignorînd că-și fac proprii bani pe seama noastră, a dezvoltatorilor web și a programatorilor. Mă găsești aici și solicită o evaluare a proiectului pe care-l ai de gînd să-l faci. Am nevoie de evaluarea aia pentru a afla toate detaliile, pentru a menționa zilele necesare pentru operație și prețul corect. De exemplu, crearea unei pagini web de la zero este cam 100 de euro dar dacă ceri mai multe lucruri de făcut s-ar putea să fie nevoie de mai mult timp pentru proiect.

Our services - Golden Gravel, the best toolbox for Joomla development

We offer you Joomla extension, components and plugins: JEmbedAll embeds documents, video, and others. Supravirtual extension directory.
  • Debuging your Joomla website and solving the problems

    If your website returns blank screen or if it has errors call me we can fix many of them and we will develop futher your website (especially Joomla and comsidering the development of its extensions). Make the order and we will do the best to solve the issues for your website.

  • Designing your Joomla website

    Developing Joomla websites and their extensions is great, we can do every day and I have been doing this for about a decade or so.

  • Develop your Joomla extensions

    Developing Joomla websites and their extensions is great, we can do it and I have been doing this for about a decade or so.

  • Build and design a responsive Joomla website

    Websites are considered visual brands for any person, entity, product or service. They are a way to show to the entire world (or, at least, to the targeted niche) what someone is doing during this period, what you sell or what you offer now. The first step is establishing the strategy for the following months or years - that's as important as the design and site itself.

Fluxul nu a fost găsit.