De ce nu-s bune drogurile

  • Currency: EUR

Păi... pentru că de  foarte multe ori ajungi să-ți pierzi mințile: pe de o parte, îți dă efecte precum cele din imaginile alăturate. Neplăcut, urît, dar efectele secundare de acest gen nu-s neaparat neobișnuite. Pe de altă parte, filozoful Aleksandr Dughin, consilier al președintelui Dumei de Stat rusești și apropiat al președintelui Vlăduț Puțin (cunoscut și ca Vladimir Putin), este un alt exemplu de minți pierdute. El consideră că este necesară crearea unui ”imperiu eurasiatic” dominat de Rusia din care să facă parte Romănia, Ungaria, Serbia, Slovacia și Austria.

Potrivit editiei austriece a publicatiei The Local, filosoful Aleksandr Dughin a facut aceste declaratii intr-un interviu acordat site-ului ungar Alfahir.hu, apropiat al miscarii ungare de extrema-dreapta Jobbik. Intrebat despre perceptia sa privind viitorul Europei, Dughin a spus ca anticipeaza sfarsitul statelor-natiuni, explicand ca tari precum Romania, Ungaria, Serbia, Slovacia si Austria ar putea fi inglobate intr-un "imperiu eurasiatic".

"Este necesar un imperiu eurasiatic care sa contracareze influenta Occidentului nihilist", a spus Dugin, vorbind despre o "noua ordine mondiala" bipolara, formata, de o parte, din Statele Unite si Europa Occidentala (condusa de Germania), si, de alta parte, din Uniunea Eurasiatica, dominata de Rusia.

Copii, nu mai consumați droguri că poate ajungeți ca ratații ăștia. Sursa citatului este aici.

 
 

JEmbedAll, the best Joomla native extension

Cumpără și descarcă JEmbedAll, cea mai bună extensie nativă Joomla pentru dezvoltarea site-ului tău!

kendo tsuke

Vino și practică Kendo (Calea Sabiei) la CS Ronin-Do Oradea. Arta marțială japoneză a fost inspirată din modul de luptă al samurailor și se practică în siguranță folosind o sabie din bambus și o armură dedicată.

servicii în tehnologia informații

Realizăm site-uri web, dezvoltăm aplicații web și soluții e-commerce complete. De asemenea, dezvoltăm aplicații pentru dispozitivele mobile de sine stătătoare sau care extind aplicațiile web ori magazinele online.

web design consultanță software applicații Dezvolt aplicații și realizez pagini web, așa că ai ajuns la locul potrivit dacă cauți pe cineva în domeniul IT care să te ajute, dezvolt extensii Joomla!, aplicații pentru mobil și desktop și ofer consultanță pe marginea activităților tale pentru eficientizarea acestora și implementarea sau dezvoltarea ulterioară a unor sisteme informatice care să-ți transforme afacerea într-o mașinărie bine unsă. Pentru informații suplimentare poți să mă contactezi.

Nu mai sînt pe pe Fiverr pentru că platforma este o prostie protejîndu-și clienții care fac chestii stupide doar pentru banii lor ignorînd că-și fac proprii bani pe seama noastră, a dezvoltatorilor web și a programatorilor. Mă găsești aici și solicită o evaluare a proiectului pe care-l ai de gînd să-l faci. Am nevoie de evaluarea aia pentru a afla toate detaliile, pentru a menționa zilele necesare pentru operație și prețul corect. De exemplu, crearea unei pagini web de la zero este cam 100 de euro dar dacă ceri mai multe lucruri de făcut s-ar putea să fie nevoie de mai mult timp pentru proiect.

Our services - Golden Gravel, the best toolbox for Joomla development

We offer you Joomla extension, components and plugins: JEmbedAll embeds documents, video, and others. Supravirtual extension directory.
  • Debuging your Joomla website and solving the problems

    If your website returns blank screen or if it has errors call me we can fix many of them and we will develop futher your website (especially Joomla and comsidering the development of its extensions). Make the order and we will do the best to solve the issues for your website.

  • Designing your Joomla website

    Developing Joomla websites and their extensions is great, we can do every day and I have been doing this for about a decade or so.

  • Develop your Joomla extensions

    Developing Joomla websites and their extensions is great, we can do it and I have been doing this for about a decade or so.

  • Build and design a responsive Joomla website

    Websites are considered visual brands for any person, entity, product or service. They are a way to show to the entire world (or, at least, to the targeted niche) what someone is doing during this period, what you sell or what you offer now. The first step is establishing the strategy for the following months or years - that's as important as the design and site itself.

Fluxul nu a fost găsit.