
De exemplu: caserola de mici pe care am cumpărat-o ieri indică data expirării de mîine, adică poate fi consumat fără grijă în această perioadă. Dar dacă o las să zacă în congelator încă o săptămînă voi putea mînca mici ăia în condiții de siguranță maxime chiar dacă termenul de valbilitate a trecut demult - frigul încetinește dezvoltarea bacteriilor din carne, iar frigerea acesteia îi omoară pe cei care s-au dezvoltat pînă în acel moment. Dacă azi vară aș fi lăsat caserola de mici pe balcon, la peste 30 de grade Celsius în timpul zilei, consumul lor ar fi fost problematic încă de a doua zi - motivele ar trebui să fie evidente, așa că nu mai insist asupra lor.
Poți să consideri că data de expirare a unui produs e doar un reper oarecare transformat într-o manevră prin care oamenii sînt obligați să cumpere mai multă mîncare o prostie, ai motive întemeiate să faci asta și să consumi acel produs după expirarea termenului de valabilitate în loc să îl arunci (la nivel mondial se aruncă un număr imens de tone de mîncare). Dar o faci pe riscul tău. Ia în calcul și modul de păstrare al alimentelor dacă tot faci asta dacă ții neaparat să nu te îmbolnăvești.