O glumă pe care am auzit-o pe vremuri (suficient de mult timp pentru a nu mai reține toate detaliile) spune că, într-o zi oarecare, la un moment dat, toate aparatele de radio și televizioarele din lume au început să pornească simultan, transmițînd continuu niște sunete stridente, foarte deranjante. Toate posturile erau inundate de același sunete, de pe toată planeta. După cîteva zile de astfel de activitate niște extratereștri au aterizat la suprafața Terrei și au părut surprinși de existența ființelor vii acolo.
- De ce vă mirați? au fost întrebați. Nu v-ați așteptat așa ceva?
- Păi v-am captat comunicațiile radio-tv în ultimii zeci de ani, de cînd au fost suficient de puternice pentru a trece de granițele sistemului solar. V-ați tot plîns că radio activitatea este ucigătoare și că omoară tot ce este viu la suprafața planetei. Am aterizat crezînd că planeta este acum pustie, fără viață.
Revenind la un ton ceva mai serios, și la radioactivitate (într-un singur cuvînt, fără spațiu, atunci cînd înseamnă ceva nu foarte diferit de activitatea radio pe care o cunoașteți și o folosiți intens cu ajutorul echipamentelor wi-fi), aceasta este un fenomen fizic natural prin care nucleul unui atom instabil, numit și radioizotop, se transformă spontan - adică se dezintegrează - degajînd energie sub forma cîtorva tipuri de radiații diverse (alfa, beta sau gama) într-un atom mai stabil. Prin dezintegrare atomul pierde și o parte din masă.
Ca să vă dau un exemplu, uraniul (un metal cu simbolul chimic U și numărul atomic 92, elementul cu cea mai mare masă atomică dintre toate elementele naturale) este ușor radioactiv, iar prin dezintegrare (timpul de înjumătățire este de 4,5 milioane ani) se transformă în thoriu (Th), apoi în protactiniu (PA), apoi uraniu II (un izotop al Uraniului), ioniu (un izotop de thoriu), radiu (Ra), radon (Rn), poloniu (po) și un izotop stabil de plumb (Pb) - adică nu se mai dezintegrează în mod natural. Ca să faceți o comparație: uraniul original este aproximativ cu 70% mai dens decît plumbul.
Radioactivitatea naturală a fost descoperită în 1896 de Henri Becquerel, cînd studia luminescența unor săruri ale uraniului, dar termenul respectiv a fost folosit prima dată de Marie Curie: în 1898, ea și soțul ei, Pierre Curie, au descoperit poloniul și radiul, două elemente cu radioactivitate mult mai puternică decît a uraniului. Radioactivitatea artificială a fost descoperită de soții Irène și Frédéric Joliot-Curie în 1934, iar legile generale ale procesului au fost elaborate de Ernest Rutherford și Frederick Soddy în 1903.
Pentru a se înțelege fenomenul trebuie pornit de la structura atomului: acesta are în centru un nucleu în jurul căruia orbitează electronii. Nucleul este format din particule încărcate pozitiv (protoni) și particule neutre (neutroni), denumite generic nucleoni. Toți atomii unui element chimic au același număr de de protoni, dar pot avea numere diferite de neutroni. în funcție de numărul de nucleoni elementul chimic are mai multe specii numite izotopi.
De ce materialele radioactive sînt mortale?
Din cauza radiațiilor pe care le emană în mediul înconjurător atunci cînd se dezintegrează. Dezintegrarea radioactivă este fenomenul spontan prin care nucleul unui izotop radioactiv instabil emite radiații nucleare, iar în funcție de radiația emisă dezintegrarea poate fi alfa, beta sau gama. Practic, cu cît transformarea unui element radioactiv în alt element prin dezintegrare (transmutație nucleară naturală) este mai rapidă, cu atît emisia de radiații este mai mare, afectînd negativ toate ființele vii din jur.