
Respectivul a susținut, într-un interviu acordat conspiraționistului american de extremă dreapta Alex Jones, că actualul secretar general al Alianței Nord-Atlantice, Mark Rutte, încearcă să „impună” declanșarea unui Al Treilea Război Mondial în Ucraina prin intermediul României iar asta a stîrnit reacții inclusiv din partea celor din mass-media, Negruțiu comentînd că Georgescu vorbește engleza pe care a uitat-o Ion Iliescu - specifică securiștilor pe externe, mai ales cînd declarația vine în contextul în care Căcălin Georgescu a mai afirmat recent că baza militară de la Mihail Kogălniceanu va fi folosită ca „poartă de intrare” într-un viitor război cu Rusia.
Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru, a contracarat una dintre minciunile fostului candidat care a spus că fusese invitat dar că nu se duce din cauza prostiilor gîndit de el (nu intru în detalii pentru că am mai bune lucruri de făcut): singurele invitaţii oficiale la evenimentele legate de inaugurarea preşedintelui ales-rățoi Donald Trump, transmise şefilor misiunilor diplomatice la Washington. Călin Georgescu nu se regăseşte printre cei invitaţi oficial și mă îndoiesc că rățoiul l-a sunat să-l invite.