
Unii le-au făcut ca să se amuze, alții ca să le folosească în filmele lor. Toți au folosit învățarea automatizată (machine learning) și Inteligențele Artificiale pentru a obține rezultate destul de reușit - cîteva detalii găsești în prezentarea alăturată iar restul le găsești și singur pe internet.
Deja unele falsuri animate au fost folosite pentru chestii nasoale, gen transfer neautorizat de bani, și e doar o problemă de timp pînă ce falsurile astea vor începe să fie folosite mai des pentru scopuri mai mult sau mai puțin legale. E tot doar o problemă de timp pînă ce ele vor deveni suficient de realistice pentru ca un observator neautorizat să-și dea seama de diferențe, iar asta s-ar putea să schimbe considerabil modul de comunicare umană (șansele sînt mari dar asta nu este o garanție).
Nu m-ar mira deloc ca, în anumite situații gen comunicarea din interiorul marilor companii, să apară o comunicare alternativă suprapusă peste cea normală (prin voce și imagine), de genul unor semne sau coduri introduse peste mesajul transmis în mod normal. Nu este (nu ar trebui să fie) prea greu, depinde doar de învățarea și aplicarea unor tipare de comunicare non-verbală pe care orice om o transmite în fiecare moment al vieții.