Sînt fir de nisip, iar viața clepsidră,
Mă răstoarnă din noapte în zi – an după an.
Ca o scrisoare necitită într-o sticlă,
Mă leagănă un ocean.
Nori supărați stau în ambuteiaje,
Tună cerul, se ceartă cu luna – stop semafor.
De la nord vîntul păsări adună,
Cît eu îngheț spectator.
După ploaie, asfaltul mă strigă oglindă,
Între riduri doi ochi mă întreabă – dacă ne știm?
În dileme, ca în Hamlet, alegem
Să ardem sau să mocnim.
Ca o sanie trasă, valiza în spate,
Plug urlă spre geamuri vecine asurzitor.
Noapte bună străzilor goale,
Orașelor gri somn ușor.
Frig de mor.
Vreau să ardem, hai (hai),
Cît o fi să fim,
Cu limbi de foc să tai
Norii să-i topim.
Viraj contrasens, fericirea-n surdină,
Grăbit, claxonează spre mine – mă-njură zgîrcit.
Într-o toamnă stinsă se închină
Fruntea mea, cap de chibrit.
În pînzele nopții iar tremură drumul,
În curbele oarbe aș pași toreador.
Stroboscop, rupte visele mele
Dispar scăldate în clor.
Frig de mor.
Vreau să ardem, hai (hai),
Cît o fi să fim,
Cu limbi de foc să tai
Norii să-i topim.
Hai să ardem, hai (hai),
Norii să-i topim,
Limbi de foc să urci, scîntei să tai,
Altfel să murim.
