Apă potabilă obținută din aer

Ideea nu e deloc nouă: inginerii spanioli o folosesc din anii 1990 pe motiv de secetă dar faptul că aerul conține apă (de obicei) se știe de mult mai multă vreme.

De ce am abordat subiectul? Motivele sînt două: știrea Reuters alăturată mi-a atras atenția, iar procesul va fi folosit la greu în următoarele decenii. Temperatura planetei se încălzește, gheața topită de la poli va ajunge în mările și oceanele planetei dar și atmosferă (crescîndu-i instabilitatea - motiv de apariție al furtunilor). Mai mult: este foarte posibil ca apa potabilă și apa pentru irigații să nu mai fie accesibile, iar dacă ea poate fi extrasă din atmosferă de ce n-am face asta?

Singura (eventuală) problemă este că procesul are nevoie de electricitate pentru a răci aerul și a condensa apa din el. Iar consumul de electricitate e deja imens. Folosirea multor procese alternative de producere a anergiei electrice (de la panouri solare la oglinzi, de la turbine eoliene de tipuri diferite pînă la folosirea mareei pentru producerea de electricitate, mini-reactoare nucleare sau chiar la așa ceva, de exemplu) ar putea rezolva problema, însă rămîne de văzut cît de practice vor fi pe scară largă.

JEmbedAll, the best Joomla native extension

Cumpără și descarcă JEmbedAll, cea mai bună extensie nativă Joomla pentru dezvoltarea site-ului tău!

kendo tsuke

Vino și practică Kendo (Calea Sabiei) la CS Ronin-Do Oradea. Arta marțială japoneză a fost inspirată din modul de luptă al samurailor și se practică în siguranță folosind o sabie din bambus și o armură dedicată.

servicii în tehnologia informații

Realizăm site-uri web, dezvoltăm aplicații web și soluții e-commerce complete. De asemenea, dezvoltăm aplicații pentru dispozitivele mobile de sine stătătoare sau care extind aplicațiile web ori magazinele online.

web design consultanță software applicații Dezvolt aplicații și realizez pagini web, așa că ai ajuns la locul potrivit dacă cauți pe cineva în domeniul IT care să te ajute, dezvolt extensii Joomla!, aplicații pentru mobil și desktop și ofer consultanță pe marginea activităților tale pentru eficientizarea acestora și implementarea sau dezvoltarea ulterioară a unor sisteme informatice care să-ți transforme afacerea într-o mașinărie bine unsă. Pentru informații suplimentare poți să mă contactezi.

Nu mai sînt pe pe Fiverr pentru că platforma este o prostie protejîndu-și clienții care fac chestii stupide doar pentru banii lor ignorînd că-și fac proprii bani pe seama noastră, a dezvoltatorilor web și a programatorilor. Mă găsești aici și solicită o evaluare a proiectului pe care-l ai de gînd să-l faci. Am nevoie de evaluarea aia pentru a afla toate detaliile, pentru a menționa zilele necesare pentru operație și prețul corect. De exemplu, crearea unei pagini web de la zero este cam 100 de euro dar dacă ceri mai multe lucruri de făcut s-ar putea să fie nevoie de mai mult timp pentru proiect.

Our services - Golden Gravel, the best toolbox for Joomla development

We offer you Joomla extension, components and plugins: JEmbedAll embeds documents, video, and others. Supravirtual extension directory.
  • Debuging your Joomla website and solving the problems

    If your website returns blank screen or if it has errors call me we can fix many of them and we will develop futher your website (especially Joomla and comsidering the development of its extensions). Make the order and we will do the best to solve the issues for your website.

  • Designing your Joomla website

    Developing Joomla websites and their extensions is great, we can do every day and I have been doing this for about a decade or so.

  • Develop your Joomla extensions

    Developing Joomla websites and their extensions is great, we can do it and I have been doing this for about a decade or so.

  • Build and design a responsive Joomla website

    Websites are considered visual brands for any person, entity, product or service. They are a way to show to the entire world (or, at least, to the targeted niche) what someone is doing during this period, what you sell or what you offer now. The first step is establishing the strategy for the following months or years - that's as important as the design and site itself.

Fluxul nu a fost găsit.