Da, măi, statul vrea să știe ce cumperi și cît plătești pentru el. Și e chiar foarte în regulă, din mai multe motive (cel puțin în teorie, pentru că practica ne cam ”omoară” pe noi ca nație):
- dacă vrei să faci chestii nasoale (bombe, de exemplu) nu prea poți comanda totul dintr-un singur loc. Pe motiv că s-ar putea ca furnizorii să nu aibă tot ce vrei și pentru că nu vrei să-și dai seama care e scopul final, nu? Nu poți plăti cu cardul pentru că te urmăresc imediat băieții cu ochi albaștri, iar de acum e cam greu să plătești cu bani gheață din același motiv.
- într-o Românie ideală va trebui să justifici banii ăia. În lumea asta ideală ai putea primi la un moment dat o înștiințare care-ți aduce aminte că ai un salariu de 3000 de lei pe lună dar ai cumpărat chestii de 3000 de euro în fiecare săptămînă a lunii trecute (de exemplu), la care se adaugă ”rugămintea” să le spui și celor de la ANAF cum ai făcut rost de banii ăia pe motiv că-s curioși de felul lor și vor să știe.
- a devenit ceva mai greu să vinzi ceva (produse fizice) fără să mai emiți factură. Bine, bine, dacă-ți vinzi bicicleta e un lucru iar dacă vinzi o tonă de biciclete pe an e altceva (și e la fel de interes pentru ANAF ca punctul anterior).
Așa că, cel puțin pentru moment, e bine să știi ce informații vor fi transmise: numărul de înregistrare și data trimiterii poștale, datele de identificare a expeditorului, numele și prenumele în cazul persoanelor fizice și denumirea în cazul persoanelor juridice destinatare, adresele de expediție respectiv livrare și contravaloarea bunului livrat. Perioada de stocare a datelor este de 5 ani, calculată de la data primirii de către organul fiscal central, urmînd ca datele să fie șterse automat după împlinirea acestui termen. Mai multe informații găsești aici.
