Nu poți scrie bine atîta vreme cît nu-ți poți imagina anumite aspecte ale poveștii și, mai ales, dacă elementele astea nu interacționează realistic între ele. În anumite situații discuții întregi, cu gesturi și mimică, se derulează în spatele retinei înainte de a fi transpuse în text dar asta-i o poveste nițel diferită. Mai ales că nu toți oamenii au voci interioare (unii nu și le dezvoltă niciodată în timp ce alții le pierd pe parcurs datorită unor accidente și nu numai) iar cei care le au din abundență riscă să fie medicați de specialiști (tocmai de aia menționam ”doza sănătoasă de voci interioare”).
Unii spun că psihologiștii de-abia recent au început să studieze vocile interioare ale subiecților lor iar situația este mult mai complicată decît ai crede la început. O prezentare a subiectului s-a încercat în imaginile alăturate, iar dacă vocile tale interioare îi aduc completări vreau să le ascult (citesc) și eu.
