Ținînd cont că e ultima parte a (pen)ultimului sezon s-ar putea să vrei să faci un maraton al episoadelor pînă acum. Mai sînt 3 săptămîni și trei zile pînă în 28 mai cînd Lucifer revine pe micile ecrane, ar trebui să fie timp suficient pentru asta.
Sînt aproape deranjat că se tot anunță ultime sezoane de ceva vreme dar de fiecare dată Lucifer își bagă coada și serialul mai e prelungi cu cîteva episoade (va mai fi și un al șaselea sezon cîndva spre finalul anului sau în cursul anului viitor). La început serialul mi s-a părut plictisitor dar cu timpul el a devenit suficient de amuzant pentru a-l face tolerabil, iar următoarele episoade par să fie cele mai amuzante din primele 5 sezoane. Dacă apuci să le vezi înaintea mea nu le spune tuturor cît de bun e Luci în rolul zeului suprem, oricum n-o să te creadă nimeni.
Revenind la episoadele astea, care nu-s rele deloc (mult mai bine și mai amuzante decît cele din primul sezon), poate vrei să afli mai multe despre ele dacă primele episoade nu te prea conving să urmărești serialul. Lucifer a avut o evoluție bună pe măsură ce numărul sezoanelor a crescut (urmează al șaselea și ultimul) și-a schimbat rețeaua producătoare.
Cumpără și descarcă JEmbedAll, cea mai bună extensie nativă Joomla pentru dezvoltarea site-ului tău!
Vino și practică Kendo (Calea Sabiei) la CS Ronin-Do Oradea. Arta marțială japoneză a fost inspirată din modul de luptă al samurailor și se practică în siguranță folosind o sabie din bambus și o armură dedicată.
Nu mai sînt pe pe Fiverr pentru că platforma este o prostie protejîndu-și clienții care fac chestii stupide doar pentru banii lor ignorînd că-și fac proprii bani pe seama noastră, a dezvoltatorilor web și a programatorilor. Mă găsești aici și solicită o evaluare a proiectului pe care-l ai de gînd să-l faci. Am nevoie de evaluarea aia pentru a afla toate detaliile, pentru a menționa zilele necesare pentru operație și prețul corect. De exemplu, crearea unei pagini web de la zero este cam 100 de euro dar dacă ceri mai multe lucruri de făcut s-ar putea să fie nevoie de mai mult timp pentru proiect.
If your website returns blank screen or if it has errors call me we can fix many of them and we will develop futher your website (especially Joomla and comsidering the development of its extensions). Make the order and we will do the best to solve the issues for your website.
Websites are considered visual brands for any person, entity, product or service. They are a way to show to the entire world (or, at least, to the targeted niche) what someone is doing during this period, what you sell or what you offer now. The first step is establishing the strategy for the following months or years - that's as important as the design and site itself.