Despre discul de vinil

Odinioară, cînd eram copil, discurile de vinil și casetele audio erau tehnologia prezentului iar schimbatul acului și a rezistenței pick-ului o obișnuință. Pur și simplu nu aveam la dispoziție altceva în perioada comunistă pentru a asculta înregistrările audio și muzica preferată.

Chiar dacă acum treburile s-au schimbat nițel (și, de multe ori, prefer formatul mp4 în locul mp3 și muzica de pe Youtube în locul celei de la radio), discurile de vinil au revenit la modă și nu-i condamn deloc. Nu după ce am avut parte atît de analog cît și de digital. Bine, bine, vinilul păstrează mult mai puține melodii decît dispozitivul electronic preferat (în care, eventual, poți să înfigi cîte un stick de memorie cu cîteva mii de melodii) și trebuie să te deplasezi ca să-l întorci / schimbi / dai drumul. Necesită mai multă mișcare și atenție decît muzica digitală, considerabil mai mult spațiu, dar odată ce te obișnuiești cu el n-o să ți se pară chiar așa o povară. Zic eu.

Dar, pînă o să-i prinzi gustul (dacă o să-i prinzi vreodată gustul), aflarea cîtorva informații despre modul în care sunetul este înregistrat pe un disc de vinil pentru a fi recuperat mai tîrziu reprezintă o idee bună.