Cartografierea oceanului planetar

Oamenii au cartografiat munții, cîmpiile, pădurile, deșerturile și cam tot ce se putea cartografia pe teren. Au cartografiat (cu o anumită acuratețe) Luna, Marte și Venus.

Au îneput să cartografieze, cu un oarecare succes, și ceea ce se afă sub nivelul oceanului planetar de pe Terra. Dar încă este mult de lucru: odinioară cea mai eficientă metodă era lansarea unei greutăți de pe o barcă, acum însă tehnologia s-a mai sofisticat nițel. Se folosesc sonarele și sateliții pentru a cartografia terenul de sub ape, dar în cazul ultimelor acuratețea hărților e de numai 5 kilometri (adică se văd doar acele zone care au mai mult de 5 kilometru lungime sau lățime). Se poate intra în detalii, însă pentru asta trebuie cheltuiți niște bani - estimarea actuală este de 3 miliarde de dolari - și alocate o sumedenie de resurse (umane și maritime).

Pentru moment e mai de dorit (mai ieftin) trimiterea de sonde spre Marte și restul planetelor din sistemul solar, însă nici cartografierea oceanelor nu e lăsată de izbeliște: în numai cîțiva ani s-ar putea să fie fie trimise sonde autonome care să folosească sonarul pentru a culege detalii.

Oceanele acoperă cam 70% din suprafața Pămîntului, iar cunoașterea pămîntului de sub ape are o sumedenie de avantaje: evitarea pericolelor pe care le reprezintă la adresa navelor maritime, modelarea mai bună a tsunamiurilor și a schimbărilor climaterice, exploarea resurselor subterane (atît minerale cît și a terenurilor de cultură), etc.