Extincția nu e nevoie să fie permanentă

Sau, cel puțin, nu întotdeauna. Cel puțin nu atîta vreme cît ADN-ul poate fi extras din rămășițele animalului în cauză (sau a persoanei - nu există nici o diferență din punctul acesta de vedere). Odată extras genomul respectiv din oase el poate fi prelucrat (pentru recuperarea pierderilor sau chiar îmbunătățire) cu ajutorul uneltelor pe care bio-tehnologia ni le-a pus la dispoziție, iar animalul poate fi clonat.

Dar clonarea unui animal nu e același lucru cu clonarea unei întregi specii: exemplarele existente trebuie să fie suficient de diverse genetic pentru a elimina propagarea genelor recesive. Iar introducerea unei turme de animale înapoi în mediul propice dezvoltării ridică o mulțime de alte probleme: fiecare grup de animale ocupă o anumită nișă. Povestea lupilor reintroduși în Yellowstone și a modificărilor pe care le-au produs după aceea este (probabil) foarte cunoscută.

Să reintroduci dinozaurii este nerealist din cel puțin două puncte de vedere: a trecut atît de mult timp de la dispariția majorității speciilor de dinozauri încît ADN-ului lor nu mai poate fi extras din rămășițele mineralizate (adică din fosile), iar clima planetei s-a schimbat suficient de mult încît să nu-și mai găsească un loc. Dar reintroducerea unor specii dispărute mai aproape de timpul prezent (cum ar fi mamuții lînoși) e ceva mai realistă, chiar dacă ecosistemul lor (tundra din zonele nordice, apropiate de cercul arctic) e în schimbare odată cu creșterea temperaturii pe toată planeta.