Doborîrea recordurilor mondiale

Cînd e vorba de sport nu prea a mai rămas loc de doborîrea recordurilor mondiale: cu cît mai vechi este sportul, cu atît aceste recorduri se doboară mai greu. Iar motivul este cît se poate de simplu: organismul uman este programat să funcționeze între anumite limite. Însă astea pot fi schimbate.

Tipul de antrenament ales, alimentația, unele elemente ajutătoare (cum ar fi costumul de înot, steroizii și alte substanțe interzise) pot ajuta la îmbunătățirea performanțelor fizice, dar și ele au limitele lor. Cel puțin pentru moment.

Autoritățile încearcă să interzică / condamne dopajul ca metodă de înșelare a concursului, dar metodele de optimizare a concurenților sînt vechi deja de decenii - dacă la început la jocurile olimpice putea să participe omul obijnuit (după un oarecare timp de antrenament), acum concurenții sînt antrenați de mici și aleși special pentru a le oferi o șansă mai mare de cîștig. De exemplu gimnastica: care este înălțimea medie a fetelor? 1,50-1,60 metri? Dacă mai rețin corect, americanca care e în vogă acum (a cîștigat ceva premii) are sub 1,50 metri înălțime. Mă îndoiesc că o să vedeți prea curînd o lungană de peste 1,70 acolo pentru simplul motiv că fetele micuțe par să fie mai potrivite pentru gimnastică decît cele înalte. Iar exemplele pot continua și în alte sporturi.

Ideea e că acum se caută persoanele pe care genetica (adică evoluția umană de-a lungul ultimelor milenii) le-a oferit avantaje naturale într-un sport sau altul - agilitate, viteză, rezistență, flexibilitate, și așa mai departe. Exact la fel s-a procedat și în cazul îmbunătățirii cîinilor și cailor pentru obținerea vitezei (de exemplu), iar oamenii nu sînt prea deosebiți din punctul ăsta de vedere. Cu suficient timp la dispoziție (nu mult, doar cîteva secole) s-ar putea obține cîteva rase noi de oameni, mult mai adaptați pentru sport decît restul ființelor umane.

Însă avem o unealtă la dispoziție care ar putea micșora mult această perioadă de timp: manipulările genetice. Nu mă refer la ceva mai mult decît evident (creșterea unei perechi noi de brațe, de exemplu) sau la ceva ce-ar atrage condamnarea morală, publică, legală, etc. Mă refer mai degrabă la împrumutarea anumitor caracteristici biochimice care să îmbunătățească acele caracteristici căutate în sport: agilitatea, viteza, rezistența, flexibilitata. Ceva ce-ar putea scăpa vedere o perioadă de timp, pînă cînd poate ar fi mai tîrziu. Pentru că, pe bune, acum le face cineva teste genetice periodice sportivilor de performanță pentru a căuta modificări apărute în timp? Mă cam îndoiesc.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează