Să nu mai spuneți că n-avem drumuri

Una dintre cele mai mari probleme ale României moderne este lipsa infrastructurii bine puse la punct (iar asta a devenit în ultimul timp motiv de mișto din patrtea politicienilor). Cu toate acestea, conform declarațiilor poliției rutiere, în ultima săptămînă, au fost depistate 69 de persoane care conduceau cu viteze de peste 180 km/h pe autostrăzi. Cu un “record” naţional de 276 km/h pe autostrada Bucureşti – Ploieşti.

Nu sînt primii și nici ultimii care forțează sau încalcă regulile de circulație, fie că e vorba de circulația prin localități sau pe peticele de autostradă pe care le (mai) avem. Și este o problemă cel puțin la fel de importantă ca drumurile proaste: să ajungi cu întîrziere și obosit într-un loc sau altul e neplăcut pentru tine, dar să mori pe drum din cauza unui dobitoc care circulă după cum are el chef e neplăcut pentru restul familiei (dacă îți mai rămîne familie după ce celălalt șofer îți spulberă autovehiculul),