București paralizat de zăpadă

Dacă ar fi să scriu o poveste horror aș începe cam așa: Frig. Alb. Întreaga zi putea fi definită doar cu frig și alb. Trupurile înghesuite în tramvai tremurau, dar apropierea obligatorie într-un spațiu atît de îngust nu îi ajuta nicicum - nu reușeau să se încălzească reciproc orice ar face. Bine că măcar nu erau în spațiul liber, în bătaia vîntului ce împrăștia zăpada de pe jos, dar nici în inerior nu le era mult mai bine. Mai ales că erau blocați în spatele ușilor bine închise de cîteva zeci de minute. Trebuiau să ajungă la slujbă, într-un spațiu cald, aproape fierbinte, și cît se poate de primitor, dar natura și defecțiunile i-au pus să aștepte închiși în tramvai.

Povestea ar continua cu o mulțime de chestii ciudate (poate o voi scrie cîndva, dacă ajung să mă mut în București), dar ar fi inspirată din evenimente reale - un reportaj Digi24 auzit în trecere în cursul dimineții. Despre vremea, vremurile și oamenii din București.

Sper să nu dai cu bulgări de zăpadă, dar în Oradea e senin. Au mai rămas urme de zăpadă de la ultima zăpadă, e frig cît să înghețe (măcar parțial) Crișul Repede, dar e curat.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează