Problemele de la Campionatul National de kendo 2012

A trecut ceva timp de cînd am participat la un campionat de kendo (aproape doi ani) și am plecat de acolo cu o impresie foarte proastă. Nu am mai concurat în vreun campionat de atunci, de altfel nu am făcut-o nici în ultimele zile, cînd a avut loc campionatul național, ediția 2012, pentru simplul motiv că nu am vrut să legitimez în vreun fel o organizare atît de proastă jalnică și atitudinea cvasi-indiferentă față de cluburile de kendo din țară.

între timp situația s-a schimbat, președintele departamentului de kendo (DK) din FRAMC a fost schimbat (cu mare tam-tam, scandal, etc... în cel mai pur stil romănesc)... a fost ceva necesar, deși modul în care a fost făcut mi-a displăcut la maxim. Nu-i spun chiar iritare, pentru că altfel aș fi reacționat pe loc, dar a fost destul de aproape. Cineva a jubilat la un moment dat (în aceeași perioadă, acum un an și jumătate) ceva de genul că "nu se poate revoluție fără scandal"... el se bucura că a făcut parte din "lovitura de stat" (prefer să folosesc niște termeni la modă, deși nu se prea potrivesc - măcar înțelegeți ideea), dar la momentul respectiv eram mai sceptic pentru că erau șanse mari să-l fi luat gura pe dinainte. Mă gîndeam că degeaba l-au schimbat dacă ei nu vor face mare brînză cu organizarea evenimentelor, stagiilor și bunului mers al kendo-ului în Romănia.

Trebuie să recunosc că în perioada asta situația s-a schimbat sensibil în bine. Birocrația a crescut considerabil, dar, cel puțin parțial, comunicarea între cluburi și DK s-a îmbunătățit. însă nu complet. Zilele trecute (sîmbătă și duminică) a avut loc (în aceeași sală de sport a colegiului național Elena Cuza din București ca acum doi ani) ediția 2012 a campionatului de kendo.

Conform programului de desfășurare ședința cluburilor ar fi trebuit să aibă loc la finalul primei zile, după finalizarea competiției pe echipe și individual, începînd de la ora 18. Pentru șefii de club care s-au dus în București doar pentru campionatul (pe echipe, juniori sau feminin) a fost simplu: au stat și au luptat, apoi s-au dus la ședința cluburilor. Președinții de cluburi care s-au dus doar pentru ședință și campionatul kendo individual seniori (care a avut loc duminică), adică în cazul de față subsemnatul, s-au bazat pe programul stabilit de organizatori și trimis pe email. Ajuns acolo cu cîteva minute înante de ora 18 am avut neplăcuta surpriză să constat că ședința tocmai se termina. începuse cu vreo două ore mai înainte dar absolut nici unul dintre cei prezenți nu s-a ostenit să anunțe această schimbare de plan, sau să se intereseze în vreun fel de reprezentații cluburilor despre care se știa sigur că urmează să sosească.

Adică, cu alte cuvinte, atitudinea cvasi-indiferentă față de cluburile de kendo din țară de care mă plîngeam în urmă cu aproape doi ani se păstrează în continuare.

Pe de altă parte, la concusul de kendo individual seniori din partea clubului Ronin-Do Oradea a participat un singur sportiv. A predat delegația, legitimația sportivă și a plătit cotizația, apoi a așteptat să-i vină rîndul. Nu știu ce măsură s-au decalat meciurile (în funcție de ordinea afișată și cunoscută din timp), dar s-a întîmplat, iar comunicarea în sală a fost defectuoasă... așa că a pierdut începutul primului meci, deși se afla acolo. Partea complet ilogică a fost decizia arbitrului de a nu-l lăsa să lupte al doilea meci din grupe pentru că nu s-a prezentat la primul meci, cică ar fi fost declarat absent. Adică a parcurs 600 și ceva de km, a plătit cotizația de participare, dar n-a fost lăsat de către arbitri să lupte așa cum ar fi trebuit. Ciudat, tipic romănesc, dar a fost decizia arbitrului.

Partea cea mai relevantă abia acum urmează: a fost cerută legitimația sportivă a persoanei care a "concurat" pentru a ne întoarce acasă. Nu știu ce și cum a comunicat secretara (sau ce-o fi fost femeia care însărcinată cu hîrtiile) mai departe, dar unul dintre organizatori mi-a spus ca s-ar fi solicitat să-i fie înapoiați banii pentru cotizația de participare la concurs. Pe lîngă faptul că nici nu se pusese problema asta (concluziile despre calitatea comunicării le puteți trage singuri), ce concluzie trageți despre faptul că un sportiv romăn era suficient de prezent la un concurs pentru a plăti cotizația, dar în același timp a fost suficient de absent pentru a nu fi lăsat să concureze? Dacă ar fi să mă întrebați pe mine, concluzia (mea) este de-a dreptul execrabilă.

Personal sînt sceptic că federația de kendo care se dorește să se înființeze (s-au făcut deja cîțiva pași în această privință) va face mare lucru. Nu atîta vreme cît la conducere vor rămîne aceeași oameni de pînă acum. în asemenea condiții NU doresc să mă alătur unei asemenea federații.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează