Dormind în spațiul extraterestru

- Bă, nu te mai foi atît!

- Nu mă pot abține, n-am nici un control asupra mișcărilor corpului.

- Fă-ți, și așa spațiul este prea îngust pentru a ne agita amîndoi.

- Spațiu? răspunse cu o întrebare pe un ton foarte amar cel de-al doilea bărbat, ceva mai vîrstnic. Spațiu e cît vezi cu ochii, continuă el arătînd spre planeta albastră de dedesubt și apoi spre vidul negru întrerupt doat de stelele îndepărtate.

- Păcat că tot degeaba. Nu putem trăi acolo.

- Nu putem trăi nici aici... dacă nu vine cineva să ne ia.

Primul bărbat, deja deranjat de foielile colegului, îi răspunse cu o mîrîitură supărată.

- Stai în partea ta de cușcă și nu te mai foi atît. Vreau să dorm.

- E greu să dormi într-un spațiu fără gravitație, se lamentă bărbatul mai în vîrstă. Mai ales că n-am fost demult pe aici.

- Ar trebui să fii obișnuit cu așa ceva... doar ai fost marinar multă vreme.

Tăcere.

- Vremuri frumoase, răspunse într-un final bărbatul mai în vîrstă ștergîndu-și o lacrimă. Nu e același lucru... nu poți compara valurile oceanelor Terrei cu orbita exterioară pe care ne aflăm.

- Măcar dacă am fi venit aici din proprie voință, pregătiți să ne întoarcem acasă, mîrîi primul bărbat. Dar nu, a trebuit să ne refugiem în cutia asta de conserve, complet nepregătiți.

Din nou tăcere, de parcă bătrînul ar fi încercat să se abțină de la ceartă, dar iritarea care îi alungase deja somnul se aduna încetișor în el, fără a o putea opri.

- Și, totuși, trebuia să deschizi gura aia spurcată și să te iei la harță cu mine, spuse el într-un final.

- Adică tot eu sînt vinovat? După ce mizerii ai făcut prin Romănia în ultimele decenii tot eu sînt vinovat că am încercat să te opresc?

- Da. Ești. Nu pentru că ai încercat să mă oprești, cum te tot lauzi pe la televizor în ultimele luni, ci pentru că te-ai comportat mereu ca un scandalagiu de la piața Obor. Nu ai fost cu nimic mai presus de ei, deși ai ajuns prim ministru și ar fi trebuit să fii cu cel puțin o clasă deasupra lor. Ai deja o vîrstă, dar nu ești decît un copil obraznic și nepregătit.

- Ei bine, copilul ăsta obraznic și nepregătit ți-a salvat viața, iar dacă ai noștri se vor întoarce la timp ți-a asigurat întoarcerea acasă.

Tăcere întreruptă doar de foșnetele mișcărilor aproape incontrolabile ale bărbatului mai în vîrstă. După aproape două minute el vorbi din nou:

- N-ai fi reușit să te ridici vreodată de la suprafața planetei dacă n-aș fi avut asta cu mine. Cheia pe care mi-a dat-o președintele anterior a țării pentru a o păstra cu prețul vieții pentru că e singura metodă de a ne întoarce acasă, alături de ai noștri.

Ascunse cu rapiditate cheia într-unul dintre buzunarele largi ale costumului atunci cînd bărbatul de alături se întinse după ea. Acesta, sictirit, nu mai încercă să i-o ia, era oricum prea tîrziu pentru asta. în schimb se întoarse cu spatele la interlocutor și se înveli cu pătura, încercînd să o facă să stea în jurul lui în ciuda imponderabilității.

- Cum, ai rămas fără cuvinte? îl șicană bărbatul în vîrstă. Pentru prima oară în ultimii ani nu mai ai nimic să-mi spui?

- Nu, Traiane, nu mai am nimic să-ți spun. Vreau să dorm. Va trebui să așteptăm ceva timp, vreau să am cît mai puțin contact cu tine pînă atunci.

- Bine, bine, acceptă într-un final bărbatul mai în vîrstă. Dar, Victor Viorel, dacă te prind că te beșești sau te masturbezi pînă ajungem acasă te dau afară. Ai înțeles?

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează