Oradean amendat pentru ca si-a izolat termic apartamentul

- Buna dimineața, somnorosule!

Mîrîitul care se auzi de sub plapumă ar fi pus pe gînduri orice cîîine fioros, dar încetă după numai cîteva secunde, odată cu sunetele care l-au provocat. Dar vocea feminină nu plecă nicăieri, ba din contră: sunetele unui material textil frecat de metal se făcură auzite, iar odată cu ele lumina puternică a soarelui intră în încăpere. Cerul era senin și fără nici un pic de nor în dimineața aia, iar întunericul din încăperea transformată temporar în hrubă practic explodă odată cu mișcarea femeii lîngă fereastră. Şi ca să nu fie de ajuns, femeia deschise geamul termopan lăsînd să intre aerul răcoros al dimineții.

Toate astea au fost prea mult pentru monstru încă parțial adormit de sub pătură. Ceva masiv se mișcă cu greutate dintr-o parte într-alta, de parcă ar fi încercat să alunge o chestie invizibilă și inconsistentă ca aerul, iar o labă a piciorului care ieșise cumva de sub pătură se băgă repede înapoi.

- E deja aproape ora 9, scumpule. E timpul să te trezești. Doar n-o să lîncezești din nou toată ziua în pat.

- De ce nu? mormăi ceva de sub pătură. Oricum n-am nimic mai bun de făcut.

- Cum să nu? întrebă ea trăgîndu-i încetișor pătura de pe spinare. Trebuie să-ți cauți o slujbă.

- Dar n-am nevoie de o slujbă, am afacerea mea, se ridică tînărul în fund, căscînd zgomotos.

- O afacere din care nu cîștigi nici cît să te întreții. Dacă n-aș fi eu ai fi pe drumuri.

- Nu e chiar așa, comentă el. Luna trecută am renovat apartamentul din banii cîștigați de mine. Am înghițit la praf cît încape, am dormit pe jos, pe niște pături, dar e pus la punct. Ce să mai spun? Am izolat termic apartamentul..., iar la iarnă vom sta în pantaloni scurți și tricou în casă.

- Da, și? Ai mai cîștigat ceva de atunci?

Ca să evite orice discuții ulterioare pe marginea unui subiect inconfortabil tînărul se grăbi să intre în baie, pentru rutina din fiecare dimineață. Dacă tot nu mai putea să doarmă, măcar să facă ceva constructiv.

- Fă-mi ceva de mîncare, țipă el prin ușa închisă. M-a înfometat meciul de fotbal de aseară.

- Vezi că ai primit ceva de la Primărie, îi răspunse femeia pe același ton, pentru a se asigura că e auzită în ciuda apei de la chiuvetă. Sper că nu e iarăși ceva hîrtie cu impozitele restante.

- Hîrtiile cu impozitele nu vin de la primărie, ci de la Finanțe, o lămuri el după ce termină.

Se resemnase să îi explice cum stau lucrurile cu taxele statului romăn, deja încercase de trei sau patru orice asta, dar oamenii în vîrstă înțelegeau foarte greu și nu știa cum să le explice cît mai simplu.

- Eu zic să te uiți, totuși, peste ea, îi spuse femeia. Doar n-a adus-o poștașul pînă la ușă degeaba, a trebuit să semnez pentru ea! Trebuie să fie ceva important.

- Pentru ei toate-s importante, îi răspunse în zeflemea tînărul. Păcat că restul lumii nu-s de acord cu ei.

Totuși, atunci cînd mama îi puse în față plicul încă nedesfăcut și farfuria cu mîncare un pic mai încolo nu mai avu cum să-l ignore. împlinise deja un sfert de secol de viață, deși cam irosit în zadar după spusele unora, nu putea să se întindă după mîncare peste plic fără să fi pleznit peste degete ca un copil de grădiniță. Așa că desfăcu plicul.

Apoi se albi la față. Şi îi pieri cheful de mîncare. Lăsă totul baltă și se duse în sufragerie. Aprinse televizorul. Una dintre fetele drăguțe care făcea pe reporterul la Digi 24 tocmai spunea că 150 de orădeni au fost amendați de primăria Oradea pentru că și-au izolat termic apartamentele de capul lor, fără a cere aprobarea municipalității. Iar aceasta îi amenda pentru au stricat aspectul blocului, obligîndu-i în același timp să dea totul jos sau să-și convingă toți vecinii să facă la fel ca ei.

Femeia își urmări fiul în sufragerie, în liniște.

- Ce s-a întîmplat? întrebă ea într-un final, cît se poate de alarmată.

Tînărul, fără nici un cuvînt, arătă cu degetul spre ecranul televizorului.

- Ce-i? Ai primit și tu amendă? Sîntem printre cei 150?

El aprobă din cap, aproape plîngînd.

- Iar amenda e impensă, spuse într-un final. Nu fac banii ăia nici măcar în doi ani, muncind din greu. Va trebui să închid firma și să-mi iau o slujbă, poate apuc să-mi fac credit peste cîteva luni, ca să putem plăti tot. Altfel va trebui să vindem apartamentul.

- Puiule, da' nu e mai bine, totuși, să ne mutăm la țară? Nu e nimic rău în munca pămîntului.

- La țară unde? Orașul se extinde, în cîțiva ani va înghiți tot. Poate în altă țară.

- Bine, hai. Congo ne așteaptă.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează