Anul centenarului începe promițător

Anul ăsta se aniversează 100 de ani de la Marea Unire, în care cea mai mare a teritoriilor locuite de români s-au alipit într-un singur sat. Și, după toate mizeriile de anul trecut pe care le-au făcut PSD, ALDE și UDMR (mizerii pe care au de gînd să le continue și anul ăsta), anul centenarului începe promițător: trei județe din nord-vestul Bulgariei vor să organizeze o consultare populară în vederea obținerii unei declarații de independență față de statul din care fac parte, conform siteului televiziunii naționale NOVA. Organizatorul acestui „referendum” la nivel local, Boris Kamenov, a declarat că după obținerea independenței cele trei județe vor să adere la România.

Mai multe informații găsești în articolul celor de la Digi24. Pe scurt, bulgarii cu spirit de luptător din județele Vidin, Vratsa și Montana vor să scape regiunea de corupția din țară prin mutarea (cu teren cu tot) în țara de la nord de Dunăre.

Dincolo de zîmbetele inevitabile (în primul moment am crezut că-i gluma anului, și s-ar putea chiar să rămînă așa), chiar dacă ar avea niște șanse reale de reușită (teoretic vorbind, pentru că practic șansele alea-s astronomice), ideea separatiștilor nu e tocmai fericită: noi, românii, avem cîteva partide mai sus menționate, corupte pînă-n măduva oaselor, care nu peste mult timp vor face situația de acum din Bulgaria să arate foarte bine. (bine, bine, nu vor face singure asta, o vor face cu complicitatea întregului popor român, adică și a ta, dar asta-i altă poveste).

Corupția nu-i deloc nouă în zonă: prin secolul XII, cu ocazia primului imperiu / țarat româno-bulgar (mai multe informații aici și aici), era la fel de înfloritoare ca acum și a fost cultivată cu grijă în toată această perioadă. De ce s-ar schimba ceva? Doar pentru că au apărut șansele reîntregirii acelui imperiu?