Expoziția Bronzuri romane din nord-vestul provinciei Dacia Porolissensis

Muzeul Orașului Oradea - Complex Cultural în parteneriat cu Muzeul de Istorie și Artă Zalău organizează expoziția "Bronzuri romane din nord-vestul provinciei Dacia Porolissensis" la muzeul orașului Oradea. Expoziția poate fi vizitată începînd de azi pînă în luna noiembrie în incinta muzeului Complex Cultural, Palatul princiar, corpul B, etajul I, sălile 05-06.

Cu prilejul acestei eveniment va fi prezentată publicului o colecție de peste 300 de obiecte de bronz din epoca romană provenind din descoperiri arheologice efectuate de-a lungul câtorva decenii în castrele de la Moigrad - Porolissum și Buciumi (ambele situate în jud. Sălaj).

Colecția conține piese de echipament militar, diplome militare, podoabe, fibule, instrumente medicale, opaițe, statuete redînd diferite divinități din panteonul greco-roman și, ca element de maximă atracție, fragmente din statuia imperială a împăratului Caracalla (211 - 217 d. Hr.) de la Moigrad - Porolissum.

Evenimentul cultural are loc sub egida România 100.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează