Termoficare #Oradea dă drumul la căldură

Apa caldă a venit mai devreme decît s-a anunțat, iar cum o mare parte a orădenilor se pregătesc și pentru agentul termic oferit de cei de la termoficare pe motiv că temperaturile de afară au scăzut destul de mult (și se prespune că vor rămîne scăzute în continuare). Nu e pentru toată lumea pe motiv că în cîteva zone din oraș încă se mai lucrează la sistemul de termoficare.

Comunicatul de presă publicat azi oferă cîteva informații suplimentare.

Ca urmare a prognozei meteo anunțată pentru această noapte, mâine 09 octombrie a.c. va fi înregistrată a treia noapte consecutivă cu temperatura nopții(intervalul orar 18.00 - 06.00) mai mică de +10 ℃. În această situație, de la această dată, societatea Termoficare Oradea va începe treptat furnizarea agentului termic pentru încălzire de la majoritatea punctelor termice aflate în administrarea sa. Punctele termice de la care încă nu se va putea face nici acest acest lucru și nici furniza apă caldă din cauză că încă mai sunt lucrări de executat pe rețeaua de transport a agentului termic primar în cadrul proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Oradea pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi a creşterii eficienţei energetice – etapa a II-a, 20,2 km rețea de transport”, sunt următoarele: 409 - 411, 506, 521 - 523, 604 - 607, 710, 718, 801, 802, 820, 825, 826, 831, 849, 850, 862, 871, 872, 875, 911, 1709, 1881 și PT 1, 2, 3 din Sînmartin - Băile Felix. În plus însă, din cauza acelorași lucrări care au creat câteva secționări ale magistralelor 2 și 4, este posibilă totuși apariția unor disfuncționalități atât la apa caldă cât și la încălzire în funcționarea punctelor termice 832, 833, 836, 839, 840, 841, 842, 844, 845, 856, 863, 868, 878, 883, 890 (cartierele Velența, Prima și Nufărul 1), respectiv nu se va putea furniza nici agent termic primar la utilizatorii cu puncte termice proprii alimentați din aceleași sectoare de rețea ca și punctele termice de mai sus.

Pentru informaţii suplimentare privind stadiul lucrărilor utilizatorii pot suna la dispeceratul de urgentă TelVerde 0 800 070 800 (număr apelabil gratuit din toate rețelele fixe și mobile).

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează