Oradea

Primăria Oradea vă face acte de identitate prin stația mobilă

Dacă locuiești într-una din comunele din jurul Oradei și îți expiră în curînd actul de identitate (sau poate ți-a expirat deja și ai uitat să ți-l reînoiești) ar fi bine să știi că în cursul lunii viitoare (adică aprilie 2016) va avea loc o acţiune de punere în legalitate a cetăţenilor din cele 13 comune arondate Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Oradea. Practic, funcționarii de la Biroul de Evidenţă Oradea (însoțiți de polițiști) vor circula prin localitățile din lista de mai jos pentru a elibera documente de identitate noi.

Educația prin amendă: nu rupe florile!

Zilele astea o parte dintre cei 70 de arbuștii și arborii plantați în piața Unirii din Oradea au început să înflorească, incluisv cele 10 magnolii (cică șase dintre ele sînt arbuști Susan, iar patru sînt copaci Galaxy). Motiv pentru care gigeii de la primărie s-au grăbit să anunțe că amenzile pentru tăierea sau distrugerea arbuștilor și arborilor sînt între 1000 și 1500 de leii, fără posibilitatea plății în 48 de ore, dacă sancțiunea e dată în baza HCL nr. 429/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, dezvoltarea și întreținerea spațiilor verzi din municipiu sau între 1000 și 2500, cu posibilitatea plății în 48 de ore, în baza HCL nr. 725/2006 (modificată).

Eu sînt curios: ce rețetă cu flori de magnolie a apărut în ultimul timp? Au ele vreun rol în ceva dietă pentru slăbire? Sau e doar o încercare de educare cu ciocanul lung al amenzilor? Le-o fi frică să nu intre oamenii cu mașinile prin spațiul verde, așa cum s-a întîmplat azi iarnă de s-a scandalizat tot orașul pe Facebook, sau cum?

Fumatul în spațiul public, sesizat prin #Oradea city report

Legea antifumat este deja în vigoare, iar echipajele poliției locale Oradea au ieșit deja în teren pentru a verifica respectarea ei în baruri, restaurante, cluburi și alte spații publice.

În plus, oamenii care-i surprind pe fumători cu țigările aprinse în spațiile publice respective sînt îndemnați să facă sesizări prin aplicația Oradea City Report (se selectează din meniul aplicației categoria "Ordine și domeniul public").

Muian și concursul cu graffiti sau calul în costum

Unii oameni au idei ciudate: unii își încarcă telefoanele de la șinele de tren, alții îți îmbracă caii în costume din tweed pe motiv că li se pare că arată bine. Oricum, ideea e alta: recent cei de la primăria Oradea au anunțat un concurs de artă graffiti pentru a acopere un pasaj subteran cu imagini (ideea e un pic mai complexă, dar hai să nu insist aici prea mult).

Energia geotermală a Oradiei, valorificată prin programe europene

Cică ieri a avut loc la primăria Oradei o conferință de lansare a proiectului  "Valorificarea energiei geotermale, pentru producerea agentului termic de încălzire pentru consumatorii punctului termic PT 902 cu reinjectarea apei geotermale uzate termic în zăcămînt". Se dorește valorificarea și gestionarea în condiții bune a energiei geotermale, ba chiar este considerată ”o prioritate”, iar punerea în valoare a zăcămîntului de apă caldă din zonă este condiționată de amenajarea unor sonde de reinjecție.

Totuși, coaie, nu e cam tîrziu? Ultimele studii despre apa termală de sub Oradea au fost făcute acum 3 decenii, în ultimul sfert de secol zăcămîntul a fost exploatat la greu fără ca apa să fie reinjectată la mare adîncime (vreo 3 kilometri, dacă am reținut bine), iar nivelul apei la suprafață a scăzut drastic. Detaliile sînt cunoscute, nu revin la ele pentru că nu vreau să fac din articolul ăsta o colecție de înjurături la adresa autorităților care n-au făcut absolut nimic (sau nimic eficient) decenii întregi.

Cum e cu planurile astea

Bine, bine, recunosc: uneori mi-e greu să fac planuri pentru că apar chestii neprevăzute care dau totul peste cap (probabil unii creștini vor comenta că ”oamenii fac planuri, iar dumnezeu rîde de ei”). Nu se întîmplă foarte des, dar de fiecare dată scandalul e pe măsură și cineva plătește pentru problemele create (de obicei cu bani pentru munca în plus și disconfortul creat).

Cine e dentistul lui Cristian Rizea?

Deputatul social-democrat Cristian Rizea susţine că a primit 300.000 de euro împrumut de la un binevoitor pe care îl cunoscuse abia de trei săptămâni, aşteptând la dentist. Parlamentarul încearcă să justifice astfel diferenţa consistentă dintre cheltuielile şi veniturile sale, constatată de inspectorii de integritate. Procurorii DNA au cerut, miercuri, Parlamentului să accepte reţinerea şi arestarea lui. Cererea a ajuns la Camera Deputaților

Sursa Digi24.

Păcat că e tot degeaba

Cum adică candidatura pentru funcția de primar este încă un mare semn de întrebare? Eu aveam impresia că cei de la Mișcarea Populară i-au cam dat cu tifla cînd au aflat că nu a fost tocmai corect cu ei. Oricum, șansele de a ajunge primar erau neglijabile, adică Epsilon - chiar și perușii mei ar fi avut șanse mai mari decît Horea Vușcan să ajungă primari (partea proastă e că nu doresc să candideze și nu pot să-i conving să se răzgîndească).

Petiție online cu aromă de manipulare PSD #Oradea

Iarna n-a fost chiar atît de grea prin Oradea încît să provoace greutăți sau chiar probleme locuitorilor de pe ambele maluri ale Crișului Repede. N-a fost chiar atît de frig (ca în anii anteriori) încît rîul să fie trecut la pas pe podul de gheață, dar, chiar și așa cîțiva dintre orădeni s-au cam săturat să sufere de frig în lipsa căldurii și a apei calde. Motivul? Defecțiunile repetate ale rețelei de termoficare.

Rezultatul? O petiție online prin care se solicită demisia managerului Termoficare Sa, Stănel Necula.

Întrebarea mea pentru toți gigeii semnatari (toți ăia 744 cîți sînt acum) e următoarea: ce dracu e în capul vostru?!

  • Se vrea ”demisia”, dar petiția îi este adresată primarului Ilie Bolojan, nu managerului (cel îndreptățit să-și depună demisia). Asta indică că cineva nu e în stare să facă diferența între demisie și demitere - iar asta e nașpa, oricum ai lua-o.
  • De ce vă lăsați manipulați / fraieriți / prostiți de o manevră PSD? Nu e prima oară cînd gigeii de la gruparea locală își urmăresc interesul personal (pentru moment e vorba de strîngerea de capital politic pentru următoarele alegeri pe seama voastră) în defavoarea voastră pe termen mediu și lung.
  • Nu am de gînd ca prin acest articol să iau apărarea nimănui așa că vă fac o recomandare: dacă locuiești în Oradea și te simți nedreptățit / furat / pus în situații neplăcute sau nasoale din cauza defecțiunilor din iarna asta nu sta să completezi o petiție online că n-o ia în seamă nici dracu. Cu atît mai puțin cei cărora le este adresată sau cei care au inițiat-o. Dacă consideri că ai motive întemeiate să faci ceva pentru ca situația să nu se mai repete dă în judecată Termoficare SA - poate va dura ceva mai mult decît completarea unui formular online și va costa mai mult, dar e mult mai eficientă. Pentru o petiție amărîtă v-ați strîns peste 700 de gigei, cu siguranță vă adunați cîteva zeci pentru un proces. Probabil - se știe deja că orădenii-s buni să dea din gură, dar stau prost la capitolul acțiune.

Vrem demisia managerului Termoficare SA, Stănel Necula!

Domnului Ilie Bolojan,

Primar al Municipiului Oradea  

Stimate domnule primar,  

         Vă scriem în numele mai multor orădeni nemulțumiți de activitatea desfășurată de către managerul Termoficare SA, Stănel Necula, companie responsabilă cu distribuirea agentului termic în orașul nostru.  

        Nemulțumirile sunt legate de faptul există probleme cu furnizarea agentului termic, deși ar trebui să funcționeze la parametri normali, încălzirea centrală lasă de dorit. Totodată, un alt motiv întemeiat de nemulțumire are la bază efectuarea de lucrări la rețeaua de distribuție  în această perioadă, întrucât aceste lucrări trebuiau efectuate pe  perioada verii, când nu cauzau același nivel de discomfort în casele orădenilor, care au fost privați în nenumărate rânduri de apa caldă și căldură.   Deși există probleme legate de căldură, care nu este livrată la parametrii normali, facturarea se face la prețul complet de 240 de lei pe gigacalorie, creeând un prejudiciu în buzunarul consumatorului, lucru pe care, noi, orădenii care nu beneficiăm de servicii conform prevederilor contractuale, nu-l considerăm normal.  

        La toate aceste probleme existente, se mai adaugă și problema legată de lipsa stocului necesar de combustibil solid, care are putea fi una dintre explicațiile pentru care agentul termic nu este furnizat la parametrii normali în casele orădenilor. Toate aceste probleme legate de furnizarea agentului termic, încununate de lipsa stocului necesar de combustibil solid, denotă indolență din partea managerului Termoficare SA, Stănel Necula, care este depășit de situația cauzată, astfel vă cerem demiterea acestuia.  

       Sperăm să luați act de cererea noastră, iar din poziția pe care o aveți să o soluționați ca atare, ținând cont de motivele expuse mai sus, motive care au cauzat și cauzează în continuare discomfort atât în case, cât și în buzunarele orădenilor, discomfort generat de managementul deficitar al domnului Stănel Necula, manager Termoficare SA.

 

Adrian Stanga

Sursa aici.

Iarnă grea la #Oradea

Dacă iarna asta ar fi fost una grea cam așa ar fi arătat Oradea pe vremea asta: mai pustie și mai săracă decît acum și plină de negricioși (nu, mă, nu fac discriminare, doar menționez o trăsătură biologică a unei minorități din România).

Cratere decorate obscen pe DN 76 Oradea-Beiuș

Bine, bine, nu e chiar DN-76 pentru că acolo nu s-a făcut mare lucru - dar ideea este foarte valabilă și poate fi aplicat și pe traseul Oradea-Beiuș. Dar am impresia că trebuie cam prea multă vopsea pentru a obține rezultatele dorite.

Dacă decorarea găurilor din asfalt cu penisuri și femei în poziții lascive merge în Manchester, Marea Britaniei de ce nu ar merge și pe meleagurile mioritice? Ar da un nou înțeles expresiei ”băga-mi-aș pula!” de fiecare dată cînd șoferii (dar mai ales șoferițele) vor da cu mașina într-o groapă nesemnalizată sau vor pica într-un crater ascuns privirii, fix în mijlocul drumului național. Că s-au întîmplat cazuri, și sînt documentate (chiar dacă acum mi-e lene să caut locațiile articolelor).

Dire Straits - Money for nothing

O melodie clasică care sună foarte bine, o atitudine care nu se va schimba prea curînd în ciuda crizelor de tot felul.

O iarnă primăvăratică la #Oradea

Mîine dimineață de la ora 11 va avea loc inaugurarea oficială a dealului Ciuperca, cu toate amenajările nou realizate pe partea dinspre oraș, drumul expres de la bază și pasarela peste el și calea ferată. Dar orădenii n-au așteptat inaugurarea de mîine și s-au bucurat din plin de ziua frumoasă, însorită și destul de călduroasă de azi pentru a face o plimbare pe deal. Mai ales că rezultatul final nu arată deloc rău, iar peste cîțiva ani va fi o adevărată plăcere să stai pe bancă, la umbra copacilor, și să admiri orașul de dedesubt.

Aplicația hipMenu a ajuns și în Oradea

hipMenu este o platformă de comenzi online de mîncare în Cluj-Napoca, Timișoara și începînd din luna septembrie și în Oradea. Aplicația este disponibilă gratuit pe Android și IOS pentru smartphone și tablete, dar o poți accesa și prin navigator de pe pc la Citește mai departe... Comentează

Cu polițiștii la gunoi în #Oradea

Nu, măi, nu te bucura prea tare: chiar dacă, întîmplător, nu-ți plac deloc polițiștii locali din Oradea, nu vei avea prilejul să îi îndeși într-un container pentru gunoi și să torni peste ei punga plină cu deșeuri pe care ai adus-o cu tine. Nici măcar atunci cînd vor

Be fit, speed fitness la Oradea Shopping City

20 de minute de ”speed fitness” în loc de două ore de antrenament intens, dar cu efecte similare cînd vine vorba de eliminarea surplusului de grăsime și un tonus muscular cel puțin bun. Cu asta se laudă cei de la Be Fit, noua sală de fitness rapid inaugurată

Motive să mergi la vot în 14 iunie #referendumOradeaSinmartin #Oradea

Unirea Oradei cu Sînmartinul, Oșorheiul, Sîntandrei, Paleu, Săldăbagiu de munte și oricare altă localitate învecinată care vrea să se alăture municipiului este următorul pas logic în dezvoltarea întregii zone: localitățile cresc, în fiecare an apar construcții noi, iar în 10-15

Vara asta petrece-ți concediul în Bihor

Unde ți-ai propus să faci vacanța în vara lui 2015? Pentru că Bihorul are cîteva zone magnifice pe care ar trebui să le vizitezi, cîteva zone foarte liniștite în care îți poți reîncărca bateriile fără a pierde însă distracția și voie bună. Iar acum băieții de la Citește mai departe... Comentează

JEmbedAll, the best Joomla native extension

Cumpără și descarcă JEmbedAll, cea mai bună extensie nativă Joomla pentru dezvoltarea site-ului tău!

kanji kendo

Vino și practică kendo la CS Ronin-Do Oradea

servicii în tehnologia informații

Oferim servicii de consultanță în IT, dezvoltare de site-uri și aplicații online.

Cutia cu surprize

Vinde și cumpără produse realizate manual (handmade) prin intermediul site-ului Cutia cu surprize.

web design consultanță software applicații Dezvolt aplicații și realizez pagini web, așa că ai ajuns la locul potrivit dacă cauți pe cineva în domeniu IT, dezvolt extensii Joomla! și ofer consultață pe marginea activităților tale pentru eficientizarea acestora și implementarea sau dezvoltarea ulterioară a unor sisteme informatice care să-ți transforme afacerea într-o mașinărie bine unsă. Pentru informații suplimentare poți să mă contactezi.

Publish modules to the "offcanvs" position.