Intestinul tău gros are o minte proprie

Sau, cel puțin, așa consideră unii luînd în considerare cantitatea mare de bacterii din intestinul gros (și e bine să fie acolo: trăim în simbioză cu ele, iar dacă ar dispare peste noapte am avea probleme mari) și numărul mare de neuroni din jurul aceluiași intestin.

O categorie de bacterii preferă un anume tip de alimente (de exemplu zahărul sau fibrele), alte categorii preferă alte tipuri de alimente (deși, trebuie să recunoaștem, zahărul este o delicatesă pentru multe bacterii, inclusiv pentru cele pe care le găsești în gură, printre dinți). În funcție de dieta alimentară dezvolți o faună microbiană proprie, iar aceasta s-ar putea să ceară mîncarea preferată atunci cînd simte nevoia (chiar și la ore aiurea, în mijlocul nopții) folosindu-se de neurotransmițători prin intermediul cărora comunică cu neuronii din apropiere. Tot pe această cale, se spune, microbii din intestinul gros îți afectează bună dispoziția și ritmul social - au o ”minte” proprie pe care nu le este frică să o folosească.

Pe de altă parte, tocmai dieta face ca transplatul de fecale, atunci cînd e necesar, se face de la membrii familiei sau grupului social din care faci parte - au o dietă alimentară similară.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează