Miorita-varianta culeasa de Vasile Alecsandri

Un pic mai devreme căutam niște informații pe rețea și, printre rezultatele motorului de căutare, am dat peste balada Miorița, în varianta culeasă de Vasile Alecsandri. Am recit it-o, prima oară după destui ani, și, fără să vreau, am căzut un pic pe gînduri. Lumea spune că este balada pesimistă și conține obsesia morții apropiate, a sfîrșitului de care ciobănelul nu are cum să scape. I-au dat și un nume atitudinii: fatalism mioritic.

Am rămas cu o nedumerire: UNDE văd ei asta? Am recitit balada de vreo două ori și nedumerirea mea a rămas tot acolo. Concluzia e ca nu le înțeleg modul de gîndire (mă refer la cei care au furnizat o asemenea interpretare), și probabil nu îl voi înțelege niciodată. Din punctul lor de vedere, ciobănelul se identifică din prima cu o victimă (adică la primul zvon că cei doi indivizi vor să-l omoare) și, nevăzînd nici o scăpare, îi cere mioarei să le spună să-l îngroape, iar mamei lui să-i transmită că s-a însurat.

Eu nu văd nici un fel de fatalism în chestia asta. De ce? Haideți să vă dau interpretarea mea (de dragul interpretării nu o să mă leg de faptul că ciobanul poartă o discuție cu o oaie).

La început oaia spune: „Stăpîne, stăpîne,/îți cheamă ș-un cîne,/Cel mai bărbătesc/ Şi cel mai frățesc,/Că l-apus de soare/Vreau să mi te-omoare.”

Ţinînd cont de răspunsul ciobanului, se poate face presupunerea că a chemat cîinele, sau poate chiar pe toți, a mai luat un ciomag și s-a înarmat pînă în dinți (a luat totul mai puțin AK-47 și tancul, și asta doar pentru că nu le avea încă la dispoziție), pregătit să meargă la război.

Răspunsul este: “Oiță bîrsană,/De ești năzdrăvană/Şi de-a fi să mor/în cîmp de mohor,/Să spui lui vrîncean...” Adică ceva de genul „dacă chiar vor reuși să mă omoare, spune-le....”. Şi apoi continuă (urmează interpretarea mea): dar, dacă, totuși, îi va omorî înainte de a-l omorî ei, nu se mai poate întoarce acasă pentru că o să îl caute alții să îl pedepsească sau să se răzbune, iar pentru asta trebuia să dispară. Dar știa că mama lui o să-l caute, și, ca să nu se îngrijoreze, îi spune oii să-i transmită că s-a însurat și că era sănătos, să nu-i spună că a așteptat noaptea ca să-i măcelărească pe doi indivizi ce se dovedeau a fi o amenințare directă pentru ca mai apoi să-i îngroape în pădure.

 

Soveja, Județul Vrancea.

 

Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
Iată vin în cale,
Se cobor la vale
Trei turme de miei,
Cu trei ciobănei.
Unu-i moldovan,
Unu-i ungurean
Şi unu-i vrîncean.
Iar cel ungurean
Şi cu cel vrîncean,
Mări, se vorbiră,
Ei se sfătuiră
Pe l-apus de soare
Ca să mi-l omoare
Pe cel moldovan,
Că-i mai ortoman
Ş-are oi mai multe,
Mîndre și cornute
Şi cai învățați
Şi cîni mai bărbați.
Dar cea mioriță,
Cu lînă plăviță,
De trei zile-ncoace
Gura nu-i mai tace,
Iarba nu-i mai place.
— Mioriță laie,
Laie, bucălaie,
De trei zile-ncoace
Gura nu-ți mai tace!
Ori iarba nu-ți place,
Ori ești bolnăvioară,
Drăguță mioară?
— Drăguțule bace,
Dă-ți oile-ncoace,
La negru zăvoi,
Că-i iarbă de noi
Şi umbră de voi.
Stăpîne, stăpîne,
îți cheamă ș-un cîne,
Cel mai bărbătesc
Şi cel mai frățesc,
Că l-apus de soare
Vreau să mi te-omoare
Baciul ungurean
Şi cu cel vrîncean!
— Oiță bîrsană,
De ești năzdrăvană
Şi de-a fi să mor
în cîmp de mohor,
Să spui lui vrîncean
Şi lui ungurean
Ca să mă îngroape
Aice, pe-aproape,
în strunga de oi,
Să fiu tot cu voi;
în dosul stînii,
Să-mi aud cînii.
Aste să le spui,
Iar la cap să-mi pui
Fluieraș de fag,
Mult zice cu drag;
Fluieraș de os,
Mult zice duios;
Fluieraș de soc,
Mult zice cu foc!
Vîntul, cînd a bate,
Prin ele-a răzbate
Ş-oile s-or strînge,
Pe mine m-or plînge
Cu lacrimi de sînge!
Iar tu de omor
Să nu le spui lor.
Să le spui curat
Că m-am însurat
C-o mîndră crăiasă,
A lumii mireasă;
Că la nunta mea
A căzut o stea;
Soarele și luna
Mi-au ținut cununa.
Brazi și păltinași
I-am avut nuntași,
Preoți, munții mari,
Păsări, lăutari,
Păsărele mii,
Şi stele făclii!
Iar dacă-i zări,
Dacă-i întîlni
Măicuță bătrînă,
Cu brîul de lînă,
Din ochi lăcrimînd,
Pe cîmp alergînd,
De toți întrebînd
Şi la toți zicînd
„Cine-a cunoscut
Cine mi-a văzut
Mîndru ciobănel,
Tras printr-un inel?
Fețișoara lui,
Spuma laptelui;
Mustăcioara lui,
Spicul grîului;
Perișorul lui,
Peana corbului;
Ochișorii lui,
Mura cîmpului?“
Tu, mioara mea,
Să te-nduri de ea
Şi-i spune curat
Că m-am însurat
C-o fată de crai,
Pe-o gură de rai,
Iar la cea măicuță
Să nu spui, drăguță,
Că la nunta mea
A căzut o stea,
C-am avut nuntași
Brazi și păltinași,
Preoți, munții mari,
Păsări, lăutari,
Păsărele mii,
Şi stele făclii!

 

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează