Fiecare popor are conducătorii pe care îi merită

Dacă nu ți-e clar asta ar fi bine să arunci o privire la rezultatele alegerilor parlamentare și prezidențiale din ultimul an (de exemplu), dar exemplele se vor înmulți considerabil pe măsură ce înaintezi mai mult în trecut. Nu se spune degeaba că dacă nu-ți înveți bine istoria ești condamnat să o repeți.

Americanii și l-au ales pe rățoiul Donald ca președinte (un bufon / monstru de inconsecvență pe care nu te prea poți baza), britanicii au ales să iasă din Uniunea Europeană și au pus un prim ministru nou special pentru asta (ministru care a cerut deja alegeri anticipate, ceva ce s-ar putea să nu schimbe prea multe), noi am pus PSD-ul la putere (și vom trage la greu ca să plătim ponoasele acelei acțiuni).

Acum francezii au de ales între o doză oarecare de normalitate și o nebună (prefer să asociez extremismul cu nebunia, mai ales peiorativ, pentru că nu se diferențiază chiar atît de mult - chiar dacă nebunii nu preau au de ales cînd vine vorba de condiția lor). Ce vor face e treaba lor, dar atîta vreme cît nu se vor impune cu forța (armată sau nu), își vor alege ceea ce merită. Și chiar dacă s-ar impune cu forța, dacă accepți acel regim înseamnă că merită să rămînă la putere.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează