Înregistrarea e destul de veche: în 6 noiembrie 2015 UP Aerospace Inc. a lansat o rachetă SL-10 de 6 metri pînă pe orbită, la marginea spațiului cosmic. Misiunea era de a lansa capsula Maraia pentru testarea aerodinamicii și stabilității încărcăturii la reintrarea în atmosferă. Racheta a ajuns la o altitudine de 120.700 de metri cu o viteză maximă de Mach 5 (6115 km / oră).

Acum 50 de ani, în 24 noiembrie 1968, echipajul navetei Apollo 8 a ajuns pe orbită în jurul Lunii și a văzut Pămîntul răsărind peste deșertul pustiu și mort de dedesubt. Călătoriseră pentru a afla mai multe despre Selena dar au redescoperit Terra dintr-o perspectivă nemaiîntîlnită pînă atunci.

Probabil (n-am de unde ști sigur) cele mai multe lansări pe care le-ai urmărit au fost înregistrate de la nivelul solului. De pe Stația Spațială Internațională lansarea rachetelor în spațiul cosmic se vede nițel diferit.

În timp ce românii își sărbătoresc centenarul inaugurînd o clădire neterminată cu rang de catedrală, polonezii își sărbătoresc centenarul participînd la misiunea marțiană InSight a NASA: aseară sonda a aterizat cu succes pe suprafața planetei Marte iar evenimentul a fost transmis în direct pe YouTube.

În ultimele cîteva zile n-am prea fost activ aici pe motiv de a doua ediție a festivalului de SF din Brașov, AntareSFest. De vineri și pînă ieri cîteva zeci de oameni prin sălile hotelului Capitol s-au derulat cîțiva zeci de autori români de SF și benzi desenate (genul încă mai există, chiar dacă nu e promovat suficient) și tineri (mulți dintre ei elevi) curioși să afle despre științifico-fantastic și BD.

Anul trecut am fost (cu niște prieteni) la tîrgul de fete de pe muntele Găina, dar am ajuns duminică pe la ora 16, adică cam tîrziu pentru a vedea ceva interesant. Anul ăsta am ajuns din timp, ieri, după ce am stat o seară în Alba Iulia (Moise Guran e mai înalt decît mă așteptam).

Dacă ai cîteva zile de pierdut și vrei să le folosești cu folos orașul Ulm (Germania) e un loc bun de vizitat. E pe malurile Dunării, are vestigii istorice, arhitectură interesantă și o catedrală care arată bine (de data asta n-am ajuns pînă în vîrful ei, dar vreau să recuperez data viitoare).

În prima jumătate a acestei săptămîni era atît de cald afară că unii pomi au început să înflorească și credeai că primăvara e deja aici. Acum în unele zone ale României plouă sau chiar ninge, cu temperaturile de pînă la 20 de grade mai mici decît acum cîteva zile.

- Nu, mă, nu miroase a pește. Nu-i de mîncare!

- Da' chiar aș ronțăi un pic din chestia asta.

- Mai bine nu. Hai să plecăm.

O pereche de pinguini imperiali curioși din Antarctica au găsit o cameră video și s-au apropiat să o cerceteze.

Sau, mai precis, despre departamentul artistic de la NASA în cadrul căruia galaxiile, sistemele solare și planete sînt vizualizate pentru prima dată.

Sau cum arată schimbarea biosferei planetei Pămînt în ultimii 20 de ani sub influența mai multor factori, inclusiv cel uman, văzută de pe orbită.

Cîteva imagini care arată Terra așa cum a fost văzută de astronauții și cosmonauți de pe Stația Spațială Internațională anul trecut. Cam plat, nu-i așa?

Avem și noi cîteva localități din astea: foste orașe industriale care s-au colapsat după ce industria respectivă a dispărut, și nimeni nu a înlocuit producția cu ceva util, care să le permită oamenilor să supraviețuiască acolo.

Cum poți urmări ce se întîmplă în atmosfera terestră, alcătuind modele și făcînd vizibile procese fizice altfel invizibile? Simplu: urmărind ce este purtat de vînt într-o direcție sau alta.

Adică erosolii, acele particulele de nisip, săruri marine și fum dintr-un anume volum de gaz (în cazul de față întreaga atmosferă).

Sau cum a fost văzută planeta de sus, de pe orbită, de către sateliții lansați de NASA, de-a lungul a 20 de ani.

Adică genul de artă care apare și dispare, dar a cărei imagini trebuie preluate pentru a oferi încîntare tuturor. De data aceasta autorii s-au scufundat în frumusețea hipnotizantă a cernelurilor colorate amestecate cu apă și interacțiunea substanței cu diferite elemente.

Expoziția are loc în perioada 4 martie 2017 - 7 ianuarie 2018 în Les-Baux-De-Provence din sudul Franței și adună opere ale maeștrilor din secoll XVII: Arcimboldo, Brueghel și Bosch.

Pe vremuri, după ce-a apărut și în România, am luat cîteva reviste Playboy (cred că dacă mă apuc să le caut le găsesc aruncate prin vreun dulap, pe undeva). Mai mult din curiozitate decît din alte motive, o curiozitate care n-a trecut de primele numere.

Elicea elicopterului nu este imobilă chiar dacă pare astfel în imaginile alăturate. Ea se mișcă suficient de repede pentru a genera portanța și ridicarea elicopterului de la sol.

Motivul aparentei imobilităși este că viteza de filmare a camerei video (numărul de cadre pe secundă) este sincronizată cu viteza de rotație a elicei elicopterului, iar paleta apare mereu în aceeași poziie. Un efect nițel ciudat ce este explicat fizic.

O scurtă explorare într-un video de 360 de grade a istoriei antice japoneze: de la sushi la samurai, de la munții acoperiți de ceață la metropolele moderne, de la ceremoniile religioase la concertele pop. Doar în realitatea virtuală Discovery (cel puțin pentru moment).