Mersul la moaște, afacere înfloritoare pe seama fraierilor

Cică anul ăsta a fost un record de credincioşi la moaştele Sfintei Parascheva: cam 160 - 200 de mii de pelerini (depinde pe cine întrebi) au stat la coadă (în unele momente de aproape 5 km și pînă la 16 - 20 de ore) să pupe racla în cursul acestei săptămîni. Cam 300 de oameni au avut nevoie de intervenția medicilor pentru că au căzut ”la datorie”.

Femeia cunoscută ca Parascheva ar fi trăit acum aproximativ o mie de ani, în secolul al XI-lea aproape de Constantinopol, și ar fi murit în jurul vîrstei de ani, dar pentru moment nu prea ai cum să știi ce e înăuntrul raclei despre care se spune că-i adăpostește bucăți de cadavru: gigeii din conducerea Bisericii Ortodoxe Române afirmă că n-au realizat şi nici nu intenţionează să desfăşoare un studiu ştiinţific care să certifice vechimea şi originalitatea conținutului. Mai mult:

„Noi facem această afirmaţie, că sînt autentice. Cine neagă autenticitatea, să ne şi prezinte în baza a ce îşi dă cu părerea sau ce argumente are ca să nege autenticitatea. Aşa, ca să îşi dea fiecare cu presupului vă daţi seama unde ajungem“, ne-a mai spus preotul Timofte. Citeste mai mult: adev.ro/oeynur

Pentru unii oameni asta este un semn destul de relevant că toată tevatura asta nu-i decît o abureală a fraierilor - nu e greu să-i înșeli pe oamenii creduli, mai ales dacă te ascunzi sub masca ”autorității”.

În mod normal cine face o afirmație trebuie să aducă argumente în favoarea ei, ceva care demonstrează tuturor că afirmația e validă. "Moaștele sfintei Parascheva sînt autentice" este o asemenea afirmație, iar niște analize științifice sînt necesare pentru a demonstra asta. În lipsa lor oasele pot fi absolut orice: cal, porc, oaie, pasăre. Chiar și dacă ar fi ale unei persoane, nu există nici o garanție că-s mai vechi de un secol sau două, sau că oasele alea nu sînt schimbate constant, de fiecare dată cînd sînt contaminate cu bacteriile lăsate în urmă de pelerini.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează