Ce spune biblia despre homosexualitate

Între noi fie vorba, mă doare-n cot ce spune biblia despre homosexualitate - nu sînt creștin, nu sînt nici homosexual, și nu mă deranjează nici creștinii și nici homosexualii (cu excepția momentelor în care oricare dintre ei încearcă să-mi bage pe gît sau în alte părți ale corpului ceva ce nu-mi doresc).

Dar biblia și homosexualitatea reprezintă o scuză foarte bună pentru a trimite un mesaj: interpretarea bibliei (sau oricărei alte ”cărți de căpătîi” pe care se interpretează o religie sau un cult) ad literam este greșită.

Adică, cu alte cuvinte, dacă crezi că Universul ăsta mare și frumos, cu Soarele, Luna, Pămîntul, stelele și planetele de pe cer a fost creat în exact 6 zile (de cîte 24 de ore fiecare) înseamnă că ai o problemă cît se poate de serioară la cap. Iar ăsta e doar un singur exemplu, lista poate continua cu o mulțime de elemente biblice. S-ar putea să îi judeci pe cei din jurul tău prin prisma bibliei și să-i condamni pentru că nu se comportă exact ca acolo, dar cu siguranță n-o să-ți placă cînd îți vor face la fel. Și îți vor găsi ceva ”greșit”, care să nu se potrivească textelor ”sfinte”, pentru că poveștile din ele au fost scrise de mulți oameni pe o perioadă lungă de timp (cel puțin cîteva sute de ani).

Ca și concluzie, mesajul din conferința lui Kristin Saylor și Jim O'Hanlon este fain de tot, ar fi bine să știi suficient de bine limba engleză ca să-l urmărești pînă la capăt.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează