Împădurire pe valea Drăganului și poiana Horea, aprilie 2019

Unii au început deja împăduririle de primăvară, alții le-au anunțat deja pentru luna viitoare: în 13, respectiv 20 aprilie 2019 (ambele zile pică sîmbăta), vei avea prilejul să participi la plantarea unor copaci.

Evenimentul din 13 aprilie este organizat de Music Outdoor Experience şi va avea loc între orele 10 și 19 pe valea Drăganului, Cluj, în apropierea barajului Floroiu. În fiecare vară ”acasă” înseamnă natură și pădure, locul în care mulți încearcă să se regăsească, să se relaxeze și să se simtă bine. Anul acesta cei de la Music Outdoor Experience și-au propus să îi întoarcă naturii favorul și, împreună cu Beard Brothers și cu sprijinul Primăriei Poieni, să planteze 10 arbori pe Valea Drăganului pentru fiecare bilet vîndut la MOX 2019. Mai multe informații despre voluntariat și înscrieri la plantare găsești aici.

Evenimentul din 20 aprilie, a șaptea ediției a campaniei Sădește-ți Viitorul!, este organizat de TerraMont și va avea loc între orele  08:00 - 19:00 în poiana Horea, Cluj. Ei vor să planteze 12 mii de puieți cu ajutorul voluntarilor, așa că oferă mîncare, apă, transport, puieți, unelte, peisaje unice și evident distracție, alături de chitariști, la un foc de tabără. Mai multe informații afli fie de aici fie sunînd la numărul de telefon 0752 452 555 - George.