evenimente

100 de ani de la dezrobirea Ungariei

Războiul româno-ungar din 1919 a fost unul dintre evenimentele trecute cu vedere în remea cînd am învățat istorie (și destul de multă vreme după aceea). Am aflat de el de-abia acum cîțiva ani, cu o oarecare surpriză (la vremea respectivă). Foarte pe scurt: după terminarea primului război mondial guvernul Ungriei a devenit bolșevic, iar gigeii n-au mai recunoscut unirea Transilvaniei cu România și au atacat armata română.

Retroparada Toamnei, Arad, 2017

Retromobil Arad te invită sîmbătă, 21 mai, între orele 10 și 13, pe platoul din piața Avram Iancu din Arad la întîlnirea vehiculelor istorice Retro Parada Toamnei 2017.

Festivalul internațional de baloane cu aer cald Maramureș

Evenimentul promovat sub denumirea Maramureș Balloon Fiesta 2017 va avea loc între 28 septembrie pînă în 1 octombrie, adică de mîine pînă duminică, organizat de Asociația SENS la aeroclubul din Baia Mare (Tăuții Măgherăuș, str. 66).

Comuna Roșia, #Bihor: Straița plină 2017

Asociația Orizont Verde și Primăria Comunei Roșia vă invită la o nouă ediție a tîrgului de bunătăți, meștesuguri și voie bună cunoscut ca Straița Plină.

Sărbătoarea recoltei și Redescoperă Bihorul pe bicicletă amînate

Ambele evenimente ar fi trebuit să aibă loc zilele următoare, la finalul acestei săptămîni, dar se amînă din cauza vremii nefavorabile. Adică pe motiv de ploaie.

Festivalul Internațional de Carte Transilvania 2017

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Internațional de Carte Transilvania (FICT) va avea loc în perioada 3-8 octombrie 2017, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.

Redescoperă Bihorul pe bicicletă: valea Ierului

Sîmbăta asta, 23 septembrie, de la ora 9, vei avea prilejul să redescoperi Bihorul pe bicicletă pe un traseu pe valea Ierului. Evenimentul își propune să facă cunoscute turiștilor conacurile din zonă, să susțină producătorii locali, să popularizeze preparatele culinare și cramele de vin și, nu în ultimul rînd, să încurajeze cicloturismul.

Traseul propus are o lungime de 46 de kilometri dintre care 29 km pe drumuri agricole de pămînt și piatră, iar 17 km vor fi parcurși pe asfalt. Traseul are un grad de dificultate scăzut și oferă peisaje naturale splendide pentru acest sezon.

Tîrgul de toamnă de la Negreni 2017

Primăria și Consiliul Local al Comunei Negreni organizează în perioada 05 - 08 octombrie 2017 (în aceeași perioadă cu Toamna Orădeană), Tîrgul de toamnă denumit Tîrgul de la Fechetău.

Considerat ca fiind unul dintre cele mai importante tîrguri sătești din bazinul Carpatic și din sud-estul Europei, tîrgul de toamnă de la Negreni, județul Cluj, a atras interesul a zeci de mii de oameni de-a lungul timpului. Tradițional, evenimentul este amplasat în centrul localității Negreni, pe ambele maluri ale rîului Crișul Repede, în lunca pe care acesta o face în trecerea lui printre Munții Meseș și Plopiș la nord-est, respectiv masivul Vlădeasa la sud.

Ciclism: cupa Marghita, Bihor, ediția a șasea

Sîmbăta asta, adică 26 august, între orele 09 și 19, va avea loc a șasea ediție a cupei Marghita, o competiție de ciclism, tip circuit pe șosea. Ea este adresată toturor celor dornici să participe, amatori și profesioniști.

Atelier foto Fundătura Ponorului cu Sebastiaen

Dacă tot veni vorba de fotografie, poate te interesează atelierul foto organizat de Sebastiæn la Fundătura Ponorului (comuna Pui, Hunedoara) între 11 și 13 august 2017.

Parada clătitelor, ediţia a XVII-a, Moneasa, Arad

Consiliul Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean Arad şi Primăria Moneasa te invită în 29 şi 30 iulie 2017 la Parada Clătitelor, ediţia a XVII-a.

Deschidere Festival Drumul Lung spre Cimitirul Vesel

Probabil n-o să ajung, dar e bine să știi că deschiderea celei de-a opta ediții a Festivalului Drumul Lung spre Cimitirul Vesel va avea loc în orașul Tîrgu Lăpuș în 23 iulie 2017 între orele 12 și 16.

Tîrgul de fete de pe muntele Găina, iulie 2017

Lumea spune că prima atestare documentară a tîrgului de fete a fost prin 1816, vara, dar se crede că sărbătoarea populară ar fi mult mai veche și este o dovadă vie a tradițiilor zonei (județul Alba). Acum cei care participă la ea au parte de spectacole de muzică tradițională, paradă a portului popular, tîrg de obiecte populare, foc de tabără, artificii, etc.

Redescoperă Bihorul pe bicicletă iulie 2017: Biserici de lemn

Agenția de Management al Destinației Bihor și Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei organizează în 1 iulie 2017, între orele 9:30 și 19, a cincea ediție a Redescoperirii Bihorul pe bicicletă din cadrul proiectului Drumul Bisericilor de lemn din Bihor.

Redescoperă Bihorul pe bicicletă pe Drumul Vinului

Evenimentul va avea loc sîmbătă, 10 iunie 2017, între orele 10 și 22 la Diosig și își propune să facă cunoscute turiștilor cramele de vin din județului Bihor, să susțină producătorii locali, să popularizeze preparatele culinare din fiecare zonă și, nu în ultimul rînd, să încurajeze cicloturismul.

Ecotura Șuncuiuș 2017

Dacă te interesează drumețiile săptămîna viitoare va fi ceva interesant de făcut în privința asta: concursul Ecotura 2017 se întinde pe 3 zile, de vineri pînă duminică - 9 - 11 iunie 2017, în Șuncuiuș. El constă în parcurgerea unui traseu, cîteva probe practice și de orientare, probe culturale și artistice, dar și teoretice.

Stagiu de inițiere în speologie, comuna Roșia, 2017

Clubul de speologie Speodava te invită la un stagiu de inițiere în speologie care va avea loc în satul Runcuri, comuna Roșia, județul Bihor - adică munții Piatra Craiului, în 27 și 28 mai 2017.

Tîrgul coaselor, Negreni, iunie 2017

Poate că ai auzit deja tîrgul din fiecare toamnă de la Negreni care are loc la începutul lunii octombrie. Tîrgul de vară se organizează de cîteva secole în al doilea sfîrșit de săptămînă al lunii iunie pe malul Crișului Repede.

Memorial Nicolae Talpoș ediția a șaptea

Ediția a șaptea a memorialului Nicolae Talpoș se va desfășura conform regulamentului AIBA în 8 - 9 aprilie 2017 la Casa De Cultură din Salonta. Înscrierile s-au făcut pînă în 10 martie pe Basti Box Online Registration.

Evenimentul caritabil Diamante & Box la ediţia a treia

Conferința de presă susținută ieri de Sebastian Silaghi, președintele CS Basti Box, a oferit informații suplimentare despre cea de-a treia ediție a evenimentului caritabil Diamante și Box care va avea loc la Casa de Cultură din Salonta sîmbăta asta, începînd cu ora 18.

Subcategorii

evenimente - Oradea

evenimente - Bihor

evenimente - Suncuius

evenimente - Beius

evenimente - Alba Iulia

evenimente - Cluj-Napoca

evenimente - Cluj Napoca

evenimente - Sibiu

Despre evenimentele din Timișoara

evenimente - Bucuresti

evenimente - Brasov

Festivalul Teatru Scurt Oradea 2011

Festivalul Teatru Scurt Oradea 2012

Festivalul Teatru Scurt Oradea 2013

Toamna Oradeana 2011

Toamna Oradeana 2012

Toamna Oradeana 2013

JEmbedAll, the best Joomla native extension

Cumpără și descarcă JEmbedAll, cea mai bună extensie nativă Joomla pentru dezvoltarea site-ului tău!

kanji kendo

Vino și practică kendo la CS Ronin-Do Oradea

servicii în tehnologia informații

Oferim servicii de consultanță în IT, dezvoltare de site-uri și aplicații online.

Cutia cu surprize

Vinde și cumpără produse realizate manual (handmade) prin intermediul site-ului Cutia cu surprize.

web design consultanță software applicații Dezvolt aplicații și realizez pagini web, așa că ai ajuns la locul potrivit dacă cauți pe cineva în domeniu IT, dezvolt extensii Joomla! și ofer consultață pe marginea activităților tale pentru eficientizarea acestora și implementarea sau dezvoltarea ulterioară a unor sisteme informatice care să-ți transforme afacerea într-o mașinărie bine unsă. Pentru informații suplimentare poți să mă contactezi.

Publish modules to the "offcanvs" position.